Cel mai bun lucru pe care i-l poți spune unei mame cu copii mici

Când o mamă este epuizată, nesigură, cu nervii la pământ și simte că parcă nu mai face față, are nevoie să i se amintească pentru ce, sau mai bine zis pentru cine, face toate aceste eforturi. Și mai ales de ce le face.

O mămică a povestit cum o străină i-a luminat pur și simplu ziua cu o simplă propoziție:

Mergeam cu cei trei băieți lângă mine. Avusesem o zi tare grea, ei erau agitați, dar trebuia să ajung la magazin să cumpăr banane, ar fi fost o tragedie dacă a doua zi de dimineață nu ar fi avut banane la micul dejun.

Nu o văzusem venind, dar în momentul în care am auzit-o am știut sigur că cu mine vorbește. M-am uitat să văd de unde se aude vocea și am văzut cum femeii ăsteia îi zâmbeau ochii.

‘Ești atât de norocoasă.’

Atât mi-a spus și am simțit cum mă cuprinde o căldură în tot corpul. Avea așa de multă dreptate, sunt o norocoasă. Începuse parcă să-mi zâmbească inima. Era atât de bine să aud asta și era atât de diferit față de lucruile pe care le aud de obicei. De regulă când oamenii din jurul meu comentează ceva cu privire la mine sau la copiii mei intru în defensivă. Nu sunt prea bine intenționați.

Citește și: Singura frază care nu ar trebui spusă în discuțiile dintre mame

Dar acum nu era cazul de așa ceva. Femeia asta o spusese cu sinceritate, am simțit asta. Nici măcar nu s-a oprit. Mi-a spus aceste cuvinte și și-a văzut mai departe de drumul ei. Ea trecuse deja de noi când i-am zis ‘mulțumesc’.

Eram epuizată, nu-mi făcusem duș de două zile, dar a fost un mulțumesc din toată inima.

Nu era un mulțumesc cum mi se întâmplă să spun adesea, de genul ‘mulțumesc, dar nu e cazul să mă iei peste picior’, nici ‘mulțumesc, dar te rog taci că altfel riști să te pocnesc’, nici ‘mulțumesc, știu că te simți bine când vezi că alți oameni au necazuri’.

Nu, era mai degrabă ‘mulțumesc, sunt mândră de asta’, ‘mulțumesc, ai dreptate, sunt o norocoasă’.

Citește și: 6 lucruri pe care să le spui cât mai des copilului

Nu o spusese fals, femeia aia chiar și-ar fi dorit să fie ca mine, o mamă cu trei copii dependenți de ea, agitați și mereu dornici să fie în preajma mamei lor pe care de foarte multe ori o scot din minți. Ea își dorea cu adevărat asta și am simțit-o în glasul ei. Chiar mă considera o norocoasă.

‘Ești atât de norocoasă’. Cuvintele mi-au răsunat mult timp după în minte.

Iar eu i-am mulțumit și în gând. I-am mulțumit sincer pentru că mi-a reamintit că sunt o femeie norocoasă. Că am trei copii minunați. Mi-a amintit că trebuie să fiu recunoscătoare pentru ceea ce am și am trei copii frumoși și sănătoși și sunt foarte fericită din acest motiv, indiferent cât de greu mi-ar fi.

Dacă aș revedea-o, i-aș mulțumi din nou pentru că mi-a spus exact cuvintele de care aveam nevoie, exact ce aveam nevoie să aud în acele momente de epuizare fizică și psihică.

Mulțumesc!

Citește și: Tatici: ce vor proaspetele mamici sa stiti, fara sa va spuna

Sursă: scarymommy.com
Foto: Hepta

Mai multe articole