Singura frază care nu ar trebui spusă în discuțiile dintre mame

Un copil este o bucurie, dar odată cu venirea lui întâmpinăm mai multe greutăți decât ne așteptam. Fiecare face față acestor greutăți așa cum poate.

De multe ori, și cele mai bine intenționate sfaturi, spune într-un moment în care mama este epuizată, agitată, nervoasă și cu moralul la pământ, îi pot trezi acesteia sentimente din cele mai neplăcute.

O mamă și-a luat inima în dinți și a povestit despre experiențele ei și ale prietenelor ei, despre sfaturile primite și despre felul cum s-au simțit în acele momente.

Prietena mea cea mai bună este o mamă singură, își începe povestea femeia. Zilele ei sunt parcă desprinde dintr-un instructaj militar. Se trezește, îl alăptează pe cel mic, iar în acest timp ce copilul mai mare se uită la televizor, apoi pregătește repede micul-dejun, îi îmbracă, le face pachețelele pentru prânz amândurora. Apoi , în timp ce se îmbracă și ea, copiii se mai uită cinci minute la televizor. Apoi îl duce pe cel mic la creșă și pe cel mare la grădiniță. Fuge repede la metrou, ca să nu întârzie la muncă. Apoi, la sfârșitul programului ia copiii, face cumpărături, merg toți trei acasă, ea face mâncare pentru cină și le dă de mâncare. Le face baie amândurora. Îl culcă pe cel mic, iar în timp ce ea se mulge, copilul mai mare se mai uită puțin la televizor. Apoi îl culcă și pe el și îi citește o poveste sau chiar două. Apoi face curățenie în bucătărie, spală vasele și caserolele de mâncare, mai răspunde la câteva email-uri, își face și ea duș și mai doarme și ea câteva ore.

Deși are acest program, nu se plânge prea mult. Dar într-o zi, când ne-am întâlnit mai multe mame să ne luăm copiii de la grădiniță, ea a spus că și-ar dori ca micuții ei să se uite mai puțin la televizor, dar nu știe cu ce altceva să le ocupe timpul cât este nevoită să stea în bucătărie sau să se mulgă, să îl alăpteze pe cel mic sau orice altă activitate care nu-i implică și pe ei.

O altă mamă i-a spus: ”Nu poți să le dai pur și simplu niște culori sau plastilină să se joace. Îi va ține ocupați o perioadă?” Mama care își creștea singură cei doi copii și-a plecat privirea și a spus că probabil ar putea face și asta, dar televizorul îi ținea ocupați 10-20 de minute, în timp ce de culori s-ar plictisi după primele 20-30 de secunde. Plus că ar colora toată casa.

O altă mamă, al cărei loc de muncă este extrem de solicitant și care este nevoită aproape de fiecare dată să stea peste program și care ajunge de multe ori să cumpere mâncare gata pregătită pentru familia ei, s-a plâns că și-ar dori să aibă mai mult timp pentru a pregăti mâncarea acasă. Atunci cineva din grup i-a răspuns: ”Nu ai putea pur și simplu să gătești în weekend, iar apoi doar să încălzești mâncarea?” Mama a răspuns că nu prea poate, pentru că în weekend-uri e mult prea ocupată și trebuie să spele, să facă curățenie, să facă toate treburile casnice de care nu are timp pe parcursul săptămânii și își dorește foarte mult să petreacă ore bune cu copiii ei, să aibă activități cu ei.

Chiar dacă în aceste cazuri grupul de mame era unui binevoitor și scopul sfaturilor era dor acela de a ajuta, mamele care le-au primit s-au simțit mai depășite situație decât erau de fapt. Au simțit și mai mult că e vina lor pentru faptul că micuții lor se uită la televizor mai mult decât și-ar dori sau că mănâncă mult prea des mâncare gătită de alții.

Ce-i drept, niciodată nu vom suficient de eficiente în rolul de mamă. Eu am un program destul de flexibil și tot mi se pare dificil să fac tot ce mi-aș dori, să gătesc, să fac curățenie, să petrec timp de calitate cu copiii, să mai am grijă și de mine. De cele mai multe ori ceva nu îmi iese. Și mereu sunt în căutare, ca toate mamele, de soluții rapide pentru ceva. De o soluțe care curăță baia în câteva minute, de o rețetă rapidă sau orice altceva îmi mai oferă ceva timp.

Așadar, cred că ar fi o dovadă de înțelegere și suport din partea noastră să acceptăm faptul că pentru multe mame soluțiile noastre nu constituie o rezolvare la problemelor lor, chiar dacă la noi funcționează. Sunt unele lucruri pe care au ales să le facă așa pentru că nu au avut altă soluție mai bună în cazul lor.

Eu însămi am avut parte de fraza ”nu ai putea pur și simplu să…”, pe vremea când cel de-al doilea copil al meu avea șase săptămâni și o colegă din facultate ne-a invitat într-un parc situat foarte departe de noi. Nu am mers pentru că mi s-a părut foarte dificil să merg cu ambii copii mici până acolo. Aveam nevoie de schimburi pentru amândoi, de gustări, de scutece și multe alte lucruri pe care le luăm după noi când plecăm cu copiii.

Fosta mea colegă mi-a zis: ”Nu poți pur și simplu să îl pui pe cel mic în marsupiu și pe cel mare în cărucior, iar lucrurile le pui îm coșul căruciorului?”. Da, probabil că puteam face asta în teorie. Practic nu mai puteam face nimic pentru că deja mă simțeam depășită de situație și eram epuizată. Și m-am simțit vinovată că nu am suficient efort pentru a-mi scoate copiii în parc.

Și poate această frază ”nu poți pur și simplu să…” este una banală și de cele mai multe ori spusă cu bune intenții. Dar eu cred că în majoritatea cazurilor nu are efectul dorit. Le face pe mame în special, pe părinți în general, care deja se simt depășiți de situație, să simtă că nu sunt suficient de buni pentru a fi părinții perfecți, așa cum reușesc alții. Trebuie să acceptăm că unele dintre noi nu pot să facă pur și simplu anumite lucruri pe care noi le putem face cu ușurință. Poate nici noi putem face alte lucruri pe care ele le fac cu ușurință.

Așa că v-ar ruga să încercați să vă scoateți această frază din vocabularul de mamă. Putem să le fim alături celor care au nevoie de suport și să le spunem că sunt niște mame bune și vor găsi singure soluția potrivită pentru ele și copiii lor.

Sursa: scarymommy.com
Text: Alina Serea

Recomandari
Unica.ro
Glamour.ro
Mai multe din Familie