Cele mai grozave invenţii pentru bebeluşi

Mama, soacra sau mătuşile ţi-au spus că în ziua de astăzi e mult mai uşor să creşti un copil decât pe vremea lor? Vei descoperi că există un sâmbure de adevăr în vorbele lor…

De când mă ştiu mi-a plăcut să aflu cât mai multe întâmplări din copilăria mea: ce fel de copil eram, ce năzbâtii făceam şi cum se descurca mama cu mine şi cu serviciul şi cu gospodăria şi cu toate câte mai erau…

Ce-i drept, erau alte vremuri! Din unele puncte de vedere, erau mai bune, însă din multe altele erau un adevărat iad. Partea bună era că părinţii noştri aveau ceva mai mult timp pentru noi, însă lipsurile materiale şi umilinţele la care erau supuşi pentru a primi o cutie de lapte praf sau un kilogram de banane pentru cei mici erau insuportabile.

Înainte de a te plânge că-ţi este greu să ai grijă de bebe, gândeşte-te o clipă cum trebuie să-i fi fost mamei tale. Pe vremea ei nu existau scutece de unică folosinţă, nici şerveţele umede, ba chiar, mai rău, apa caldă curgea numai câteva ore pe zi…

 

Scutecele de unică folosinţă
Există scutece de unică folosinţă pentru piscină, ba chiar şi slipuri pentru bebeluşii „înotători.
Un lucru e clar, dacă n-ar fi existat, sigur le-aş fi inventat!

Nici nu pot să-mi imaginez cum ar fi viaţa de proaspătă mămică dacă nu ar fi fost minunatele scutece pe care să le schimb în doi timpi şi trei mişcări.

De fapt, tot mama are grijă să-mi amintească ce norocoasă sunt că trăiesc în aceste vremuri. Ea, drăguţa, spăla de mână în fiecare zi (ba chiar de câteva ori pe zi) scutece de bumbac, pe care le fierbea (pentru a le steriliza) şi în cele din urmă le călca.

Existau şi atunci scutece de unică folosinţă, dar din plastic (evident, nu erau absorbante) şi erau folosite doar la „ocazii speciale’.

Cristina, 34 ani, mama unui băieţel de trei ani, spune glumind: „Scutecele sunt divine. Cred că nici nu aş fi făcut copilul dacă nu existau! Scutecele absorbante amortizează şocurile căzăturilor în poponeţ.’

 

Şerveţele umede şi alte minuni
Şi aici am o „mini-colecţie’: şerveţele pentru funduleţ, şerveţele pentru şters mânuţele, şerveţelele lui mami etc. Întotdeauna folosesc minunatele şerveţele când schimb scutecul bebeluşului. De cele mai multe ori, schimbatul scutecului este însoţit şi de o mică băiţă „la faţa locului’.

„Şerveţelele umede? Sincer, nu ştiu cum aş fi trăit fără ele. Le folosesc acum şi în viaţa de zi cu zi, am rămas cu deformaţia asta’, mărturiseşte Miki, o mămică modernă.

Alte invenţii geniale? Termometrul-suzetă (recent a apărut şi termometrul clinic non-contact, care permite măsurarea cu acurateţe a temperaturii corporale de la o distanţă de aproximativ 5 cm, fără a fi nevoie să îl atingi pe cel mic), „aspiratorul’ pentru secreţii nazale (bebe nu ştie să-şi sufle nasul).

Din categoria „invenţii trăsnite: inelele gingivale, jucăriile pentru încheietura mâinii, ca să nu-şi bage mânuţele în gura, şi mănuşile din bumbac, pentru a nu se zgâria.

 

Cosmetice pentru bebeluşi
Acum 30 de ani, singurele „cosmetice’ pentru nou-născuţi erau uleiul de floarea-soarelui şi pudra de talc. Între timp, au apărut mii de produse.

Pentru prevenirea eritemului fesier sunt cremele pe bază de oxid de zinc, pentru băiţa bebeluşului există spume sau geluri de baie antialergenice, pentru masaj poţi alege loţiuni de corp special concepute pentru pielea sensibilă a celui mic.

Nu uita de cremele de protecţie solară pentru copii! Chiar dacă nu vei sta cu bebeluşul la plajă, obişnuieşte-te să-i aplici loţiune specială pentru copii cu factor de protectie ridicat, pe faţă şi pe mânuţe, în general pe zonele mai expuse.

 

Detergent special
Când am aflat că există detergent special pentru bebeluşi, mi-am zis: „Ăsta sigur e un moft, de ce nu aş putea spăla lucruşoarele copilului cu un detergent normal? Ce, eu, când eram mică, am avut detergent pentru copii? Şi uite ce mare şi sănătoasă am crescut!’

Evident, prietenele mele care erau deja mămici m-au sfătuit să-l cumpăr, totuşi, pentru că voi fi mulţumită. „Îl recomand tuturor mămicilor, cu mâna pe inimă. Eu am spălat hainele bebeluşului cu un detergent special, o formulă hipoalergenică. O singură dată am făcut imprudenţa să spăl aşternuturile copilului cu un detergent normal şi atunci micuţul meu a făcut dermatită atopică, o afecţiune a pielii ce a apărut ca alergie la detergent’, ne povesteşte Ioana, mama unui băieţel de un an.

 

Lăptic din plin
Există şi produse speciale pentru stimularea lactaţiei. Hrăneşte-te corespunzător şi bea multe lichide! De asemenea, în perioada alăptării continuă să iei multivitaminele pe care le-ai luat şi în timpul sarcinii.

 

Alăptare uşoară
Dacă pe vremea mamelor noastre trebuia să renunţi la serviciu o perioadă pentru a putea alăpta, acum lucrurile sunt cu mult mai simple. Partea bună este că s-au inventat pompele pentru muls.

Partea rea este că, într-adevăr, te întorci mai repede la muncă şi petreci mai puţin timp cu puiul tău. „Nu ştiu dacă mie şi copilului meu ne-a uşurat mult viaţa pompa pentru sân, altfel micuţul ar fi fost hrănit artificial în primele luni de viaţă din cauza unei mame «de carieră». Mulsul manual ar fi fost inuman şi nu cred că l-aş fi practicat’, ne mărturiseşte Cristina, o mămică ce s-a întors la muncă la numai două săptămâni după ce a născut.

 

Pompe şi alte „accesorii
„Bebeluşa mea era leneşă şi nu sugea, astfel încât am alăptat-o mulgându-mă cu pompa electrică şi dându-i laptele meu la biberon. Când am început serviciul, aveam o pompă la birou şi o foloseam pentru menţinerea lactaţiei. Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără pompiţele mele. Sunt o soluţie nemaipomenită pentru situaţiile de criză şi pentru mămicile de carieră’, ne spune Daniela, mămica unei fetiţe de zece luni.

Pentru mămicile care alăptează, de mare ajutor sunt tampoanele pentru sâni care se prind în sutien, precum şi sutienele speciale pentru alăptare.

Dacă bebeluşul tău ţi-a făcut răni la supt, poţi folosi nişte căpăcele speciale din silicon, numite „protectoare’, care se aplică pe areola sânului.

Pentru siguranţa celor mici există piedicile pentru prize, acele căpăcele din plastic care se bagă în priză. Atenţie însă, să nu pierzi cheiţa care te ajută să scoţi piedicile… Există şi unele pentru aragaz, colţurile mobilei, pentru uşi.

Laptele praf, formula magică
Ideal este să alăptezi bebeluşul până la vârsta de un an (până la şase luni exclusiv). Dacă dintr-un motiv sau altul nu o mai poţi face, există o soluţie la îndemână: laptele praf, realizat după o formulă apropiată compoziţiei laptelui uman.

Laptele praf trebuie să fie preparat steril. Aşadar, înainte de a pregăti masa micuţului, spală-te bine pe mâini şi sterilizează biberonul şi tetina. Există sterilizatoare speciale.

Nu păstra restul de lapte dacă micuţul tău nu a mâncat tot laptele din biberon.

 

Foto: shutterstock.com

 .

Mai multe articole