Concediul și indemnizața de creștere a copilului în 2020

familie

Tot ce trebuie să știi despre concediul de creștere al copilului și depre indemnizația lunară pe care o vei primi.

Cuprins:

  • Concediul și indemnizața de creștere a copilului: Cine benenficiză
  • Concediul și de indemnizația de creștere a copilului: Ce condiții trebuie să îndeplinească părinții
  • Indemnizația de creștere a copilului: Cum se calculează
  • Concediul și indemnizația de creștere a copilului: Stimulentul de inserție
  • Concediul și indemnizația de creștere a copilului: Alte precizări importante

Concediul și indemnizața de creștere a copilului: Cine benenficiză

Potrivit legislației în vigoare, în 2020, concediul și indemnizația de creștere a copilului se acordă părinților firești, părinților adoptivi, persoanelor cărora li s-a încredințat un copil în vederea adopției, tutorilor legali sau persoanelor care au copii în plasament ori în plasament de urgență. 

Concediul și de indemnizația de creștere a copilului: Ce condiții trebuie să îndeplinească părinții

Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 111/2010, este obligatoriu ca părinții să fi lucrat, cu acte în regulă, cel puțin 12 luni în ultimii doi ani anteriori nașterii copilului.

„Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, au realizat timp de cel puțin 12 luni venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (…), beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și de o indemnizație lunară', se arată în OUG nr 111/2010.

În plus, se consideră vechime în muncă și dacă părinții au solicitat în cele 12 luni somaj, concediu medical, concediu fără plată sau pensie de invaliditate.

Citește și: Indemnizaţiile pentru creşterea copilului se prelungesc automat pe perioada stării de urgenţă

De asemenea, este obligatoriu ca beneficiarii concediului și indemnizației de creștere a copilului să fie domiciliați/rezidențiați pe teritoriul României și să locuiască împreună cu copilul pentru care solicită dreptul și de a cărui creștere se va ocupa.

Indemnizația de creștere a copilului: Cum se calculează

Indemnizația lunară pentru creșterea copilului se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete ale beneficiarului realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului. Indiferent cât de mari ar fi veniturile părintelui care intră în concediu de creștere a copilului, valoarea indemnizației lunare nu poate fi mai mică de de 1.250 de lei, dar nici mai mare 8.500 de lei.

Acte necesare întocmirii dosarului de indemnizație pentru creșterea copilului în 2020

  • Cerere tip pentru acordarea indemnizației de creeștere a copilului (Anexa la HG nr. 449/2016);
  • Actul de identitate al solicitantului – copie şi original;
  • Actul de identitate al celuilalt părinte – copie şi original;
  • Certificatul de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul, în copie şi original;
  • Certificat de căsătorie – copie şi original;
  • Decizia de suspendare  a contractului de muncă, înregistrată la Inspectoratul Teritorial de Muncă – original sau copie conformă cu originalul.
  • Adeverinţă eliberată de angajator  (Anexa la HG 449/24.06.2016) din care să rezulte: că persoana îndreptăţită a realizat venituri salariale supuse impozitului pe venit, potrivit Codului Fiscal, timp de 12 luni consecutiv, în ultimele 24 luni anterior datei naşterii copilului; nivelul lunar al acestora (plus menționarea valoarii bonurilor de masă); prima şi ultima zi de concediu de maternitate; data împlinirii celor 42 de zile reprezentând concediul de lăuzie și prima zi de concediu de creşterea copilului;
  • Declaraţie acord cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal original;
  • Extras de cont bancar (pentru opțiunea virării banilor în cont bancar).

Concediul și indemnizația de creștere a copilului: Stimulentul de inserție

Citește și: Coronavirus. Părinții primesc zile libere pentru a sta acasă cu copiii

Stimulentul de inserție reprezintă o sumă bani plătită lunar părinților care decid să își reia activitatea profesională înainte de terminarea concediului de creștere a copilului. Stimulentul se poate acorda până când copilul împlinește vârsta de 3 ani, respectiv 4 ani – pentru cei cu handicap.

Valoarea stimulentului de inserție, conform O.U.G. nr. 111/2010, pentru copiii cu vârstă de la 0 la 3 ani, respetciv 4 ani (pentru copiii cu handicap) este de 650 lei.

Acte necesare obținerii stimulentului de inserție:

  • Actele de identitate ale ambilor părinți – copie și original;
  • Certificatul de naștere a copilului pentru care este cerut stimulentul – copie și original;
  • Certificatele de naștere ale celorlalti copii aflați în întreținerea solicitantului – copie și original;
  • Certificatul de căsătorie – copie și original;
  • În cazul copiilor adoptați sau în plasament, este nevoie de actele care dovedesc calitatea solicitantului și relația pe care acesta o are cu copilul pentru care solicita stimulentul;
  • Adeverința de venit;
  • Dovada reluării activității (din partea angajatorului);
  • Actele care dovedesc că, în ultimii doi ani dinaintea datei nașterii copilului, solicitantul a realizat un venit impozabil timp de cel putin 12 luni.

Citește și: Concediu medical de ingrijire copil bolnav, prelungit pana la 16 ani

Concediul și indemnizația de creștere a copilului: Alte precizări importante

Începând cu al doilea copil, dar și pentru fiecare copil născut dintr-o sarcina gemelara, de tripleţi sau multipleţi, nivelul indemnizaţiilor lunare se majorează se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată,

Dacă unul dintre părinţi se află în concediul de maternitate prevăzut de O.U.G nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări  prin Legea nr.399/2006, concediul pentru creşterea copilului şi indemnizaţia lunară se poate acorda doar după terminarea concediului de maternitate şi nu mai devreme de a 43-a zi de la data naşterii copilului.

Părintele care a beneficiat de concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului (sau, după caz de stimulentul de inserţie) poate solicita încetarea drepturilor menţionate acordate pentru primul copil. În acest mod,  celălalt părinte va avea posibilitatea de a solicita dreptul la concediu și indemnizație pentru cel de-al doilea copil.

sursa foto – 123rf.com

Mai multe articole