Constanța: O femeie a încercat să-și arunce fetița în fața mașinilor pe motiv că ar fi posedată

Constanța: O femeie a încercat să-și arunce fetița în fața mașinilor pe motiv că ar fi posedată

O femeie din Constanța a încercat să-și arunce copilul în fața mașinilor, susținând că este posedat. Femeia a fost oprită în ultimul moment să recurgă la gestul extrem.

Tânăra mamă a fost văzută alergând cu o fetiță aproape dezbrăcată în brațe, acoperită cu cearceaf alb pe cap, în timp ce spunea descântece.

Mă aflam în drum spre casă, când dintr-o dată zăresc în fața mea o doamnă cu o fetiță în brațe. Fetița era dezbrăcată, dar acoperită cu un cearceaf peste și îi spunea descântece. Mi s-a părut ceva ciudat și am urmărit-o cu scopul de a vedea ce face. 

După 5-10 minute de mers cu copilul în brațe, a pus-o jos, precizez că era în picioarele goale și a legat-o la ochi, mai precis i-a acoperit toată fața la copil cu cearceaful, după care a luat-o înapoi în brațe și a intrat în mașină, ea s-a pus pe partea dreaptă iar fetița era afară, în fața ei și femeia o lega de mâini cu geanta!

Am intervenit! Eu împreună cu un domn din spatele meu. A luat fetița în brațe și ne-a zis că :'Ea vede tot, este posedată'. Și a lăsat mașina deschisă și a început să alerge. Am sunat la poliție. A vrut să arunce copilul în stradă în fața mașinilor, nu am lăsat-o să facă așa ceva! A venit poliția, ce credeți că s-a întâmplat? Au lăsat-o să plece zicând că nu are ce să-i facă! Să sperăm că rămâne în viață copilul! – a spus un martor, potrivit Antena 3.

Mama gemenilor din Ploiești care au căzut de la etajul 10, condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare

Autoritățile au întocmit un dosar penal în urma incidentului.

În cursul zilei de luni, polițiști din cadrul Secției 1 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din municipiul Constanța, o femeie ar aplica rele tratamente copilului său. Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat-o pe femeia în cauză, precum și pe copilul pe care îl ținea în brațe.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului. Cercetările continuă, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt. De asemenea, polițiștii au transmis o sesizare către D.G.A.S.P.C. Constanța, în vederea dispunerii măsurilor legale, conform competențelor – au transmis reprezentanții IPJ.

Femeia a fost audiată și le-a spus oamenilor legii că, de fapt, copilul avea febră și a sunat la medic, dar tratamentul nu și-a făcut efectul, așa că s-a gândit să-l scoată afară să-l răcorească.

Mai multe articole