Ma pregatisem sa scriu un articol bine documentat, plin de date, relevante, de altfel. Am ales in schimb sa va spun ceva, de la parinte la parinte. Si sa va cer cumva un sfat.
Nu ma intelegeti gresit, sunt recunoscatoare pentru fiecare nou mijloc de informare, atata vreme cat aduce un plus de cunostinte.
Dar, cumva, intre toate aparatele cablate la retea sau wireless pe care vine informatia noastra in fiecare zi imi pierd eu reperele si nu mai stiu daca fetita mea e mai informata sau doar mai neglijata decat generatia al carei membru reprezentativ ma consider a fi.
Primul semnal de alarma: Tania avea un an si jumatate si am lasat-o pentru cateva ore in grija cuiva.
Cand am venit s-o recuperez, gazda, inca in stare de „soc', a povestit uimita cum Tania s-a dus direct la computer si a apasat butonul de „start'.
Dincolo de mandria de a avea un copil atat de destept, intamplarea m-a intrigat, mai ales ca, la vremea respectiva, noi nu aveam vreun computer prin casa, deci, copilul nu invatase vreun pattern pe care il aplicase dupa indelungi observatii.
Atunci cred ca am realizat prima oara ca am un copil „digital'.
Acum, in plina grupa pregatitoare, inca nu reusesc sa ma adaptez la realitatea pe care stiu ca nu o sa o mai pot nega multa vreme.
Precizare necesara: lucrez intr-un mediu destul de tehnic si, blonduta cum sunt, am reusit, gratie colegilor mei mai tehnici, sa ma imprietenesc cu servere, outlook-uri si alte usb-uri, a caror pronuntie numai imi innoada limba sI imi bulverseaza neuronii…
Revenind, deci, sunt destul de in tendinte in materie de tehnica, dar nu prin alegere – si, iarasi spun, imi e greu cumva sa diger informatii pe care le aud in fiecare zi despre copiii nostri digitali.
Doar 5% din cantitatea de informatie pe care copiii nostri o detin provine din lecturi, proprii sau facute de parinti.
Copiii „digitali' primesc informatiile via multi-media. Generatia digitala prelucreaza in alt fel informatiile pe care noi le-am asimilat pe cale „clasica'.
„Copiii se uita din ce in ce mai mult la televizor si neglijeaza intalnirile cu prietenii si orele alocate temelor' – aceasta este concluzia unui studiu realizat pentru Consiliul National al Audiovizualului.
97% dintre copii se uita la televizor in timpul liber – in medie, cam doua ore pe pe zi.
Culmea este ca nici nu aveam nevoie de vreun studiu pentru a sti statisticile. Am intuit cumva, analizand modelele din jurul meu.
Imi amintesc ce socata am fost cand am aflat ca niste prieteni isi lasau copilul, pe atunci in varsta de patru ani, sa se uite la telenovele in care, la fiecare episod, cineva era batut sau dezbracat.
Si cat de tare m-au zdruncinat intamplarile povestite de colega noastra Cristiana, chemata de multe ori la gradinite sa consilieze si „descifreze' cazuri de agresiune – ei, da! -, sexuala, cauzata de consum accidental de informatie lasata la liber – si aici intelegeti la ce ma refer.