Un băiețel în vârstă de doi ani, suspectat de medici că are leucemie, a aflat, în cele din urmă, că se simțea rău pentru că băuse prea mult lapte de vacă.
Johnny Donovan, din Oregon, s-a născut în 2020, în anul debutului pandemiei de COVID-19. La momentul respectiv, părinții erau îngrijorați cu fiul cel mare, care urma să primească diagnosticul de autism. Johnny a început să bea lapte de vacă de la vârsta de 1 an și părea că nu mai are alte nevoi alimentare. Copilul consuma 1 litru de lapte zilnic, doza recomandată pentru vârsta lui fiind de 500 ml.
Copilul a băut zilnic 1 litru de lapte de vacă, timp de 1 an
La vârsta de doi ani, starea băiețelului a început să se schimbe – devenise mai agitat, făcea mai multe crize de furie, iar apoi era extenuat. Era, de asemenea, și foarte palid. La un control de rutină, medicul pediatru i-a zis că este foarte îngrijorat de starea copilului și a solicitat să i se facă un set complet de analize la sânge.
Un bebeluș a murit după ce părinții i-au pus alcool în laptele din biberon
Băiețelul a dezvoltat o problemă cardiacă din cauza consumului de lapte
Testele au scos la iveală o carență majoră de fier în organismul micuțului, nivelul lui de hemoglobină fiind de 4,5 – 5,6, la jumătate din nivelul normal pentru un copil de vârsta lui. Mai mult, din cauza anemiei severe, inima lui Johnny a dezvoltat un suflu cardiac, care se aude doar cu ajutorul stetoscopului, notează Daily Mail.
Calciul din laptele de vacă împiedică absorbția fierului, iar consumul excesiv al acestui produs a dus la apariția unei anemii în toată regula.
O femeie, care a fost însărcinată aproape continuu din 2013 până în 2020, așteaptă să aducă pe lume al 10-lea copil
Pediatrul și părinții lui Johnny începuseră să se teamă că băiatul ar putea avea leucemie.
Era mereu într-o dispoziție proastă, părea mereu oboist și făcea constant crize de furie. Știam că bea mult lapte, pe saturate, dar nu m-am gândit că îi va face rău. M-am gândit că poate de asta are nevoie corpul lui – a spus mama copilului.
„Mulți părinți nu știu că prea mult lapte poate fi o problemă!'
Consumul excesiv de lapte de vacă este un precursor al anemiei cu deficit de fier. Când organismul nu primește suficient fier, nu poate produce hemoglobină, o proteină din celulele roșii din sânge. Fără hemoglobină, globulele roșii nu pot transporta oxigen către alte celule din organism.
Hematologul lui Johnny a spus că mulți părinți nu știu că prea mult lapte poate fi o problemă – a mai spus mama copilului.
Johnny a început un tratament împotriva anemiei, iar la nici două luni și-a revenit complet și a scăpat și de suflul cardiac. Acum, dispoziția copilului este cu totul alta, este mai zâmbăreț, mai dornic de socializare, are un apetit mai mare și este mult mai jucăuș.
Foto – Arhivă