Cum să alegi jucăria potrivită pentru copilul tău – ghid pentru 0-12 ani

Te-ai tot întrebat cum să alegi jucăria potrivită pentru copilul tău? Știm că jucăriile sunt preferatele copiilor așa că noi ne-am gândit să-ţi dăm câteva sfaturi pentru a-i oferi jucăria potrivită practică şi distractivă, pentru vârsta lui.

Cum să alegi jucăria potrivită de la 1 la 12 luni

La această vârstă, bebeluşul descoperă sunetele şi culorile.

Urmăreşte cu privirea obiectele colorate aflate în mişcare, începând de la 3 luni le atinge şi prinde cu mânuţa, iar de la 7 luni poate fi pus în premergător.

Jucării recomandate:

  • caruselul montat deasupra pătuţului,
  • jucăriile din plastic care produc diferite zgomote (zăngănitoarele),
  • jucăriile din cauciuc în formă de animăluţe (le poate băga în guriţă pentru a le roade),
  • cutiuţele muzicale sau orice altă jucărie cu muzică,
  • cuburile colorate,
  • premergătorul cu jucării încorporate,
  • jucărioarele plutitoare pentru baie (răţuşte, peştişori, etc.).

De la 1 la 3 ani

Copilul ştie deja să meargă. La această vârstă are nevoie să alerge, să sară. De asemenea, îl distrează jucatul cu nisip, pământ sau apă. încep să-i placă muzica şi cărţile colorate, cu multe desene.

De la 2 ani începe să deseneze, să modeleze şi să coloreze.

Jucării recomandate:

  • cuburi colorate (ştie să le aşeze pe culori şi forme),
  • lopăţele şi găletuşe pentru nisip,
  • tricicleta
  • cărţile colorate sunt indispensabile mai ales că poate să dea singur paginile şi să se uite la desene,
  • plastilina,
  • creioanele colorate

De la 3 la 6 ani

Capacităţile sale intelectuale sunt în continuă dezvoltare şi îşi imaginează că poate avea diverse meserii. Îi place să traseze drumuri să construiască din cuburi case, începe să cunoască cifrele şi literele. Preferă compania altor copii.

Jucării recomandate:

  • îl atrag în continuare plastilina, cărţile de colorat şi muzica (importante pentru a şi dezvolta creativitatea şi expresivitatea),
  • jucăriile care implică lucrul manual,
  • maşinile, păpuşile
  • seturile de jucării gen bucătărie în miniatură, trusa de doctor,
  • puzzle,
  • jocurile cu cifre şi litere

De la 6 la 8 ani

Este etapa în care copilului i se dezvoltă curiozitatea, poate citi, desena, scrie, ştie să adune şi să scadă, să realizeze diferite activităţi în grup.

Jucării recomandate:

  • jocurile bazate pe regulamente, de genul Monopolly sau Nu te supara frate!
  • seturile de obiecte cu care copilul poate face diverse combinaţii şi le poate aranja după cum doreşte.

De la 8 la 12 ani

Începe să aibă propriile planuri, să devină individualist. Citeşte şi se uită la televizor, se joacă pe computer, îl atrag noile tehnologii.

Jucării recomandate:

  • cele de strategie, mai ales cele pe computer,
  • jucăriile care se asamblează,
  • machetele,
  • bicicleta,
  • jocul de fotbal în miniatură

Cum să alegi jucăria potrivită de la 12 ani în sus

Deja nu mai este un copilaş. Acum mai mult ca niciodată trebuie să înveţi să priveşti lumea prin ochii lui, pentru a te apropia de el şi pentru a şti ce-l interesează.

Jucării recomandate:

  • cele de strategie îi vor plăcea în continuare,
  • păpuşile personalizate pentru fetiţe (până la vârsta de 14 ani),
  • jucăriile din pluş
  • jocurile care le provoacă îndemânarea de a construi sau asambla,
  • jocurile

La ce să fii atentă când cumperi o jucărie

  • Asigură-te că jucăriile pentru copiii de până la 3 ani nu au margini periculoase sau piese pe care aceştia le pot scoate şi înghiţi.
  •  Verifică dacă părul păpuşilor este tratat ignifug (contra focului).
  • Vezi ca pistoalele să nu se poată încărca şi cu alte obiecte, care să nu fie cele originale.
  • Uită-te ca pe etichetă să apară numele fabricantului sau al importatorului, grupa de vârstă căreia i se adresează, precum şi însemnul CE (Comunitatea Europeană), care garantează respectarea normelor de siguranţă.

Foto: Shuttertock

Mai multe articole