Petrecereee! Bucuria copiilor. Frumos imbracati, dotati cu pungute de cadou de care vor sa scape cat mai repede si neconventional, copiii merg la o distractie necontrolata (prea mult) de adulti, la acea pauza pentru joaca si prostioare in care niciun parinte nu prea indrazneste sa faca morala, sa pedepseasca, sa admonesteze – este momentul in care copilul isi permite cat de multe vrea. O fi bine asa?
Nu cumva aceasta descatusare in lipsa controlului si cenzurii pregateste haosul petrecerilor cu betii si diferite substante de mai tarziu? Nu stiu, intreb si eu… Cat de multe permitem copiilor la astfel de petreceri? Ii lasam pe ei sa faca regulile sau stabilim un program in care copiii sa se simta bine, dar sa fie totul sub control si foarte bine supravegheat? Eu sunt pentru program. De obicei, unde nu este program este haos.
Petrecerile de ziua de nastere sunt ceva mai mult pentru copiii prescolari, desi „pe vremea mea numai de la clasa I incolo se organizau asemenea evenimente. Ei participa la asemenea party-uri mai mult ca prilej de distractie individuala, pentru ca nu sunt pregatiti sa simta adevaratul spirit al petrecerii si sarbatorirea reala a celui aniversat. Copiii se simt bine la petrecerile de aniversare si daca nu se cunosc intre ei, pentru ca nu prea conteaza cu cine, ci ce se petrece acolo.
Petrecerea este si un prilej ca parintii sa se adune si sa mai discute putin despre doamna educatoare, sa mai compare optiunile pentru activitatile extrascolare, sa se mai intereseze de scoli bune etc. Nu cred ca mai sunt parinti care sa fie reticenti in a-si lasa copilul sa participe la astfel de petreceri. Copiii sunt in siguranta, se distreaza (sa zicem…), e un pretext de a-si mai consuma din energie si de a face o placere enorma sarbatoritului.
Petrecerea in pijamale este cu totul altceva. Ea presupune ramanerea copiilor peste noapte in casa parintilor unuia dintre ei. Este oare prea devreme sau e timpul pentru asa ceva?
Daca ma intrebati pe mine, nu, nu este inca timpul, dar cine sunt eu sa stabilesc reguli? Sunt doar o mama, poate prea protectiva, care se teme pentru copilul ei si evita tot ce inseamna situatie de risc. Nu stiu daca asta e bine sau e rau.
Psihologii americani afirma ca timpul pentru a petrece o noapte la un prieten – asa-zisa petrecere in pijama – nu tine de varsta cronologica a copilului, ci de maturitatea lui. Vom sti ca poate participa la un astfel de eveniment daca insusi copilul o cere (nu este initiativa si decizia parintilor), daca este capabil sa petreaca minimum 4 ore cu un copil fara sa se bata, sa se certe sau sa ii fie dor de tine, daca stie sa se pregateasca de nani singur (baie, spalat pe dinti, schimbat in pijamale), fara ajutorul cuiva, daca a mai petrecut nopti in afara casei parintesti (la bunici sau la alte rude apropiate). Si nu in ultimul rand – daca si tu cunosti foarte bine familia la care va merge copilul si ai incredere in acei oameni si copilul lor.
Strategie in functie de felul de a fi al copilului
Desi mari, copiii de 6-7 ani au fiecare modul lor de reactie in fata unei multimi de oameni – unii se pot simti infricosati, in timp ce altii relationeaza foarte usor, ca si cum toata viata lor nu au facut altceva decat sa participe la petreceri. Concepeti strategia de participare la petrecere in functie de felul de a fi al copilului, nu dupa cum ati vazut in filme ca se fac aceste lucruri.
Prescolarii mari au nevoie de un timp initial de acomodare, de a sta langa parinti pana cand se obisnuiesc cu mediul, studiaza persoanele prezente, eventual se ascund dupa umarul mamei sau tatalui, analizeaza tot dintr-o pozitie securizata posibilitatile de joaca si distractie, si abia dupa aceea sunt dispusi sa relationeze. Probabil ca i-am face sa se simta destul de expusi daca de la intrare i-am obliga sa socializeze, sa se prezinte strainilor sau sa povesteasca cum e la gradinita sau la scoala.
Explica dinainte copilului ce se va intampla
In primele minute (sau chiar o jumatate de ora) ale petrecerii, chiar daca e doar cu copii sau si cu copii, si cu adulti, e bine sa mentinem contactul fizic cu copilul si sa vorbim cu ceilalti adresandu-ne alternativ si copilului. Abia dupa ce el simte nevoia sa se desprinda de noi am putea sa ii cerem sa comunice cu ceilalti, sa se „produca in public, sa faca demonstratie cu ceea ce a invatat pe la gradi sau scoala. Daca vrea.
Copilul trebuie prevenit inca de acasa despre ceea ce se va intampla acolo – se va sta la masa, va veni animatorul sau clovnul sa distreze copiii etc., astfel incat sa stie ca cel putin pana cand nu termina un fel de mancare nu se va ridica de la masa, sau pana nu se va da semnalul de incheiere a mesei, nu se cuvine sa aiba initiative personale in acest sens. Si nici nu va comenta depreciativ felurile de mancare.
Text: Cristiana Haica; Foto: SHUTTERSTOCK.