De ce are nevoie juniorul tau?

Intre 12 si 24 de luni, bebelusii trec din punct de vedere nutritional printr-o perioada de „tranzitie': invata sa accepte gusturi noi si sa manance la masa adultilor, desi inca nu pot servi tot din meniul celor mari.

Juniorii au nevoie, in medie, in functie de greutatea si activitatile lor zilnice, de 1.000-1.400 de calorii. Iar dupa varsta de doi ani, doar 30-35% din necesarul caloric poate proveni din grasimi.

In meniul unui copil de doi ani ar trebui sa se afle cereale, legume, fructe, lactate, carne si leguminoase (fasole, mazare, linte). Sa detaliem…

Cereale – o felie de paine, o canuta cu cereale sau o jumatate de cana cu orez sau paste (de preferinta integrale).

Legume – o cana cu legume fierte/gatite in abur sau teflon (fara ulei), taiate in bucati mici, pentru a evita riscul de inec.

Fructe – o canuta (o banana mare, o piersica, un mar, un amestec din doua-trei fructe).

Lactate – o cana cu lapte, un iaurt sau 40 de grame de branza. Lactatele furnizeaza calciu si vitamina D, care asigura o buna crestere si dezvoltare a oaselor.

Carne si leguminoase – 30 de grame de carne (vita, curcan, pui), peste, un sfert de cana de leguminoase (mazare, fasole, linte) sau un ou – pentru asigurarea necesarului de proteine.

Stiai ca – Dupa primul an de viata, copiii au nevoie de un supliment de 7 mg de fier zilnic. Laptele de vaca nu acopera nevoile nutritionale ale copilului de +1 an.

Rosiile, broccoli, portocalele sau fructele de padure pot acoperi necesarul de fier.

500 mg de calciu si 400 de unitati de vitamina D – este necesarul zilnic pentru un junior de peste doi ani. Laptele degresat se recomanda doar in cazul unui copil supraponderal.

Multi juniori sunt mofturosi, insa exista moduri in care ii putem pacali, spre binele lor, desigur… Daca se satura de banane, de exemplu, le putem face un shake cu lapte sau amestecand si alte fructe.

Shake-ul este o varianta buna si in cazul legumelor, pe care unii copii le resping. Un morcov amestecat cu mar si banana va trece neobservat, dar isi va aduce aportul de fibre si vitamina A, care ajuta corpul in lupta cu infectiile si protejeaza ochii (in cazul in care nu stiati).

Folositi fructele pe post de indulcitor, incercand sa renuntati, pe cat posibil, la zahar. Studiile arata ca, zilnic, un copil consuma aproape o cana de zahar (din sucuri, prajituri de casa si alte alimente), cu mult peste portia permisa – 4 grame (o lingurita).

Text: arhiva Edipresse; Foto: HEPTA.
 

Mai multe articole