De ce intarzie menstruatia. Motive pentru intarzierea ciclului menstrual

Ti-a intarziat menstruatia, dar testul de sarcina e negativ? Sarcina nu este singurul motiv pentru care ciclul menstrual poate sa intarzie. Menstruatia poate sa nu se instaleze la timp si din motive medicale, unele mai grave, altele ce nu necesita ingrijorare. Iata cele mai comune motive pentru care intarzie menstruatia.

Exista doua momente in viata unei femei cand este firesc ca menstruatia sa fie neregulata: cand incepe, deci in adolescenta, si cand se instaleaza menopauza. Din cauza tranzitiei prin care corpul trece, adesea menstruatia poate intarzia sau poate veni mai devreme.

Majoritatea femeilor ce nu au ajuns inca la menopauza au un ciclu menstrual regulat, de 28 de zile pe luna.
Cu toate acestea, un ciclu menstrual obisnuit poate fi cuprins intre 21 si 35 de zile.

Motive pentru care menstruatia intarzie

Stresul

Daca ti-a intarziat menstruatia si stii ca treci printr-o perioada stresanta, e probabil ca acesta sa fie factorul cauzator.
Stresul poate deregla hormonii, poate schimba rutina zilnica si iti poate afecta ciclul menstrual. In timp, stresul poate duce la aparitia a diferite boli, a cresterii sau scaderii in greutate, toate putand sa iti afecteze ciclul menstrual.

Daca banuiesti stresul ca potiv pentru care ciclul menstrual intarzie, incearca tehnici de relaxare sau chiar exercitii fizice.

Greutate scazuta

Femeile cu tulburari de alimentatie precum anorexie sau bulimie ar putea avea parte si de acest simptom, intarzierea ciclului menstrual.
In cazul in care cantaresti cu 10 procente mai putin decat limita aferenta varstei si inaltimii tale, e posibil ca organismul sa opreasca ovulatia.
Cu tratament adecvat pentru tulburarea de alimentatie, pentru a creste in greutate, ciclul menstrual ar trebui sa revina la normal.

Obezitate

La polul opus, si greutatea excesiva poate cauza schimbari hormonale. Medicul poate recomanda in acest caz o dieta si un plan de exercitiu menit sa scada greutatea femeii, determinand daca aceasta e cauza intarzierii menstruatiei.

Sindromul ovarelor polichistice

Sindromul ovarelor polichistice este o afectiune ce poate influenta negativ ovulatia, producand in exces hormoni masculini.
La nivelul ovarelor apar chisturi, din pricina dezechilibrului hormonal, lucru care poate face ovulatia neregulata sau o poate chiar opri.
Tratarea sindromului ovarelor polichistice de regular rezolva si problema intarzierii menstruatiei.

Anticonceptionalele

La inceperea sau intreruperea contraceptiei orale, e posibil sa resimti o schimbare in ciclul menstrual.
Anticonceptionalele blocheaza eliberarea ovulelor de catre ovare, iar dupa oprirea pastilelor e posibil ca ciclul menstrual sa revina la normal chiar si in sase luni.
Si alte tipuri de masuri de protectie impotriva unei sarcini nedorite pot genera aceeasi problema, cu exceptia prezervativului.

Bolile cronice

Boli cronice precum diabetul sau boala celiaca (intoleranta la gluten) pot afecta ciclul menstrual si il pot face sa intarzie.

Modificarile glicemiei sunt in stransa legatura cu modificarile hormonale. Astfel, desi se intampla rar, diabetul netratat corespunzator poate duce la intarzierea menstruatiei.

Probleme cu tiroida

O tiroida hiper sau hipo activa poate fi cauza menstruatiilor intarziate.
Tiroida controleaza metabolismul, deci influenteaza nivelul hormonilor.
Afectiunile tiroidiene sunt usor de tinut sub control cu medicatie, iar dupa tratament menstruatia ar trebui sa revina la normal.

Premenopauza (perimenopauza)

Perimenopauza, cunoscuta mai frecvent ca premenopauza, apare cu 1-2 ani inainte de instalarea menopauzei.
Acesta este un semn ca numarul ovocitelor este in scadere, iar ca rezultat, poate intarzia menstruatia.

Sursa: healthline.com

Imagine: Shutterstock

 

Mai multe articole