Doi părinți din Călărași au fost arestați pentru omor, sub acuzația că în 2021 și-au ucis, prin opărirea cu apă fierbinte, fetița în vârstă de doi ani și zece luni.
Procurorii au stabilit că aceștia nu au chemat Salvarea, deși știau că fata era în stare gravă, cu arsuri pe jumătate din corp după ce i-au făcut un duș cu apă opărită.
Bunica fetei a declarat, la parchet, că totul s-a petrecut ca o pedeapsă pentru fată, pentru că se scăpase pe ea, în pantaloni. Tragedia avut loc în timp ce părinții fetei, Horia și Diana, se aflau în vizită la partenerul bunicii paterne, în Prahova. Copila a suferit arsuri de gradul II și III pe 54% din suprafața corpului.
Inițial, autoritățile au desfășurat cercetări cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă în acest caz. Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a dispus schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de omor asupra unui membru de familie.
O fetiță a căzut de la etajul al doilea al unui bloc din Timișoara. Vecinii, revoltați „Părinții sunt de vină!’
„În fapt, a rezultat că în seara de 26.10.2021, în jurul orei 22,00, aflându-se în comuna Poienarii Burchii, judeţul Prahova, victima M.A.P., în timpul băii de seară, a suferit arsuri cu apă fierbinte, de grad II-III, pe 54% din suprafaţă corporală, după care, în intervalul orar 22,00 – 05,00, nici inculpatul M.H. nici soţia acestuia M.M.D, deşi, în calitate de părinţi, aveau obligaţia legală de acţiona în sensul asigurării accesului, de urgenţă, la îngrijiri medicale de specialitate, nu au luat nicio măsură, stând în pasivitate, deşi copilul a dat semne vizibile de suferinţă.
Decesul victimei a fost constatat de echipajul de la ambulanţă solicitat de martorul L.C., proprietarul imobilului, la data de 27.10.2022, ora 05,00, se arată în raportul autorităților, potrivit Observator.
Cei doi părinți mai au două fete care se află acum în grija autorităților. Bunica a făcut o solicitare pentru a se ocupa de fete, dar i-a fost respinsă.
Un bebeluș a fost găsit într-un sac, într-o groapă de gunoi din Oravița
‘Cei doi copii beneficiază de o măsură de protecţie la un asistent maternal profesionist. Deşi a existat o solicitare din partea bunicii materne de a prelua cele două surori în plasament, doi ne-am opus acestei măsuri tocmai pentru că bunica era de faţă, se pare, la acel incident nefericit.
Nouă nu ni s-a spus la momentul respectiv că a fost intenţionat opărit, ştiam că din neglijenţă, dar ni s-a părut potrivit să preluăm copiii în sistemul de protecţie’, a declarat pentru news.ro directorul executiv al DGASPC Călăraşi, Daniela Arbagic.
Foto – arhivă