O fetiță a căzut de la etajul al doilea al unui bloc din Timișoara. Vecinii, revoltați „Părinții sunt de vină!”

O fetiță în vârstă de doi ani și patru luni a căzut de la etajul al doilea al unui bloc din Timișoara.

Într-o clipă de neatenție a părinților, fata s-a urcat pe noptieră, s-a aplecat peste o fereastră deschisă și a căzut pe plafonul de deasupra scării de acces în imobil, notează Observator.

Fata ar fi fost lăsată nesupravegheată câteva clipe, cât mama ei s-a dus la toaletă. Concubinul femeii dormea în tot acest timp. Fata s-a urcat pe pervazul unei ferestre și a căzut în gol. O vecină a auzit plânsetele copilei și a sunat la 112. Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de duminică, în jurul prânzului.

„Foarte rău, părinții sunt vinovați!”

La faţa locului a fost prezent şi un echipaj medical, care a transportat minora la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.' – a declarat Andreia Jerdea, de la IPJ Timiş, pentru sursa amintită mai sus.

Mama gemenilor din Ploiești care au murit după ce au căzut la etajul 10 va ajunge după gratii

Vecinii acuză părinții fetei de neatenție.

„Am văzut doar când l-a luat acolo de pe terasa aia de sus. Nu știu de unde a căzut. Foarte rău, părinții sunt vinovați.' – a spus femeia care a anunțat autoritățile după ce a auzit țipetele copilei.

Fata a fost găsită conștientă de paramedici și a fost dusă la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiș face cercetări pentru a stabili dacă fata era bine îngrijită de mama ei și de concubinul acesteia.

Colegii noştri de la serviciul de intervenţie în regim de urgenţă au fost anunţaţi telefonic cu privire la acest caz. In prezent are loc evaluarea iniţială a cazului, şi totodată ne-am asigurat că nu mai sunt alţi copii la domiciliu.' – a declarat Smaranda Marcu, de la DGASPC Timiş.

Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în rem pentru a stabili circumstanțele incidentului și cine se face vinovat pentru faptă.

Foto – captură video


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Stiri