Emily Burghelea, postare îngrijorătoare cu fiul ei. „Îmi e cam frică, sincer!” Ce i s-a întâmplat bebelușului

Emily Burghelea (23 de ani) și-a îngrijorat fanii pe rețelele de socializare cu cea mai recentă postare.

Fosta prezentatoare de televiziune se află zilele acestea într-o vacanță la munte, împreună cu soțul, Andrei, și cu cei doi copii  – Amedea (2 ani) și Damian (trei luni). Vedeta de televiziune și-a sărbătorit acolo ziua onomastică și s-a bucurat de multe surprize plăcute din partea soțului.

„Îmi e cam frică, sincer!’

Dar au fost și momente mai puțin plăcute pentru Emily Burghela, când fiul lor, micuțul Damian a făcut o iritație pe piele, în zona capului. Îngrijorată de ce i se întâmplă copilului, Emily a cerut ajutorul internauților, întrebându-i într-o sesiune de Insta Stories dacă ei au trecut vreodată prin așa ceva și cum au gestionat problema.

Emily Burghelea, despre problemele de sănătate după a doua naștere. „Eu am fost puțin mai ghinionistă!’

‘Damian are pielea destul de sensibilă, a mai avut până acum iritații, însă cea care a apărut astăzi arată total diferit față de cele pe care le-a mai avut până acum. Încă nu am primit un răspuns de la doamna doctor, așa că aș vrea să vă întreb pe voi dacă vi se pare ceva grav. Oare trebuie să ne întoarcem la București? Sau să mergem aici la un spital să îl vadă un doctor? Au apărut din senin și par inflamate.

Îmi e cam frică, sincer!’, a transmis Emily Burghelea, pe pagina sa de Instagram.

Emily Burghelea bănuiește că ar putea fi vorba despre dermatita atopică. Vedeta de televiziune spune că, probabil, totul s-a tras de la așternuturile din hotel și de la detergentul cu care au fost ele spălate.

Emily Burghelea a observat schimbări în comportamentul fetei. „E destul de ciudat!’ Ce s-a întâmplat la grădinița la care merge Amedea

‘Nu cred că am mâncat nimic nou sau diferit, mi-ați mai spus că este posibil să fie o alergie la detergentul cu care au fost spălate așternuturile, însă, cel mai probabil, dermatită atopică’, a adăugat fosta concurentă de la ‘Bravo, ai stil’.

Ce este dermatita atopică?

Dermatita atopică este una dintre cele mai frecvente și comune afecțiuni inflamatorii. Ea reprezintă o afecțiune cutanată inflamatorie, cunoscută și ca eczemă, și este extrem de răspândită în perioada copilăriei. Dermatita atopică se manifestă prin uscarea, înroșirea pielii și senzația de mâncărime. Dacă este lăsată netratată, pielea se irită și pot părea infecții cutanate. Factorii de mediu, poluarea, fumul de țigară, praful, mucegaiul, plenul sau părul animalelor, dar și anumite alimente pot provoca alergii care să contribuie la apariția acestei eczeme.

Foto – Instagram

Mai multe articole