Lucrurile de care se tem cel mai tare părinții

Înainte să devenim mame, suntem convinse că suntem femei curajoase, dornice de lucruri noi, de multe ori trăznite. În momentul în care avem copii însă, lucrurile se schimbă radical.

Atunci când devenim mame, temerile noastre iau amploare. Și de unde credeam despre noi că suntem puternice și curajoase, ajungem să ne fie frică de aproape orice.  Începând cu o știre distribuită pe Facebook și până la o banală căzătură în parc, totul ne dă cel puțin o strângere de inimă.

Citește și: Singurul sfat pe care Dr. Oz vrea să-l dea părinților

Iată unele dintre cele mai comune temeri ale femeilor după ce devin mame:

  • Dacă îi este dor de mine copilului când nu sunt lângă el. Parcă petrec prea mult timp departe de copilul meu.
  • Dacă nu-i este deloc dor de mine…
  • Dacă nu mănâncă suficient
  • Dacă se îmbolnăvește… Din nou…
  • Marele C. De câte ori citim despre o mamă sau un copil care se luptă cu cancerul ne-am dori să face, toate analizele din lume
  • Sper ca micuțul meu să nu se uite la știri
  • Violența la școală sau la grădiniță
  • Prietenii și anturajul care ar putea avea o influență negativă
  • Loviturile puternice și spontane atât de periculoase. Unele pot produce decesul
  • Dacă deciziile pe care luăm pentru copiii noștri sunt greșite
  • Dacă suntem prea stricte cu copiii
  • Dacă suntem prea permisive cu copiii
  • Dacă jocurile video și desenele animate le afectează creierul
  • Dumnezeule, dacă nu sunt fericiți!?

Lista poate continua la infinit și fiecare mamă are cu siguranță lista ei, dar multe dintre temeri sunt cu siguranță identice sau cel puțin asemănătoare. Fiecare mamă care își iubește copilul din toată inima se întreabă neîncetat ‘dacă… dacă…?’. Ea mereu se gândește dacă nu cumva greșește, dacă nu cumva copiii vor fi afectați de un milion de lucruri care îi trec prin minte. Asta pentru că mamele știu prea bine că deciziile pe care ele le iau pot afecta viața copiilor lor.

Citește și: De ce si pentru ce se ingrijoreaza copiii?

Deși sunt munți de cărți care ne spun cum să ne creștem copiii, calea perfectă nu există. Și, unde mai pui, că sunt o mulțime de lucruri în lumea asta de care pur și simplu nu ai cum să-ți protejezi copiii. Speri doar ca micuțul tău să aibă noroc și suficientă minte.

Nimeni nu spune că este ușor să fii părinte, dar partea cea mai grea a acestui rol este cea privind grijile pe care ni le facem. Ele niciodată nu încetează. Abia când ajungem mame începem să ne înțelegem cu adevărat părinții, care își fac griji pentru noi chiar dacă noi, la rândul nostru, suntem părinți. Grija față de copil este un lucru care nu se termină niciodată, indiferent cât de mult ar crește el. Ea doar se schimbă.

Foto: Hepta

Mai multe articole