Mesajul unei mame către cei care îi batjocoresc fiul a emoționat o lume întreagă

Mary Ann Parisi, mama unui copil care este în mod frecvent batjocorit de colegi la școală, și-a luat inima în dinți și a postat un mesaj pentru părinții copiilor care îi agresează fiul și pentru toți ceilalți părinți, cu scopul de a trage un semnal de alarmă.

Mary Ann a sperat că povestea fiului ei, care s-a născut prematur și care nu a avut deloc o viață ușoară, va avea un puternic impact asupra părinților, iar aceștia, la rândul lor își vor educa copiii să-i respecte pe cei din jurul lor chiar dacă sunt diferiți.

‘Cu toții avem copii în viața noastră într-un fel sau altul, așa că vă provoc să le spuneți copiilor voștri sau copiilor din viețile voastre povestea fiului meu. Poate știindu-i trecutul își vor schimba comportamentul față de el, față de alții. Orice copil are câteodată slăbiciuni și momente de nesiguranță. Învățându-i și arătându-le de ce fiul meu sau alți copii sunt diferiți ar putea fi abordarea pozitivă care ar face diferența. Câteodată ca să înveți și să crești un om bun e bine să știi anumite lucruri. Câteodată noi toți avem nevoie să ni se amintească anumite lucruri, pentru că noi toți avem momentele noastre în care nu facem lucrurile tocmai corect.

Michael s-a născut prematur la numai 26 de săptămâni. Eu nu sunt mama lui biologică. Dar în orice alt fel sunt mama lui. Și-a petrecut primele 3 luni de la naștere luptându-se pentru viața lui. Injecții, perfuzii, transfuzii de sânge și multe altele. Trei luni mai târziu mama lui l-a abandonat. A fost nevoit, așa de micuț, să supraviețuiască vitregiei vieții, numeroaselor tratamente și multor probleme de sănătate. I-a fost extrem de greu să ajungă băiețelul sănătos și puternic care este astăzi. Nu a putut să vorbească până la vârsta de trei ani. La fel, a început să meargă foarte târziu. Nu a avut niciun dinte până la vârsta de un an. A fost tot timpul în urmă din punct de vedere al dezvoltării.

Dar el a iubit viața încă de la început. Și iubește pe toată lumea. Nu există vreo persoană pe care să nu o placă, nici măcar cei care l-au chinuit astăzi. Iartă pe toată lumea și nu ține la suflet. Nu are nici măcar un oscior sau vreo urmă de negativism în corpul lui greu pus la încercare. Eu însămi încerc din răsputeri să fiu la fel de bună ca el, dar eșuez în fiecare zi. L-ați numit Braceface din cauza aparatului dentar. Înainte de asta v-ați bătut joc de el din cauza obiceiurilor lui din timpul mesei.

Știți cumva că fizic nu-și poate controla gura foarte bine și este un efort imens pentru el să mănânce fără a-i pica mâncarea din gură? Aveți idee cât de greu reușește să-și coordoneze mâinile și vederea? Aparatul lui dentar este numai unul din multele lucruri pe care el trebuie să le îndure pentru a i se corecta dantura inferioară care niciodată nu a fost pe deplin dezvoltată. Asta ca să nu-i mai scape frimituri de mâncare din gură atunci când mestecă. Și pentru ca voi să nu-l mai batjocoriți.

Speră că trecând prin toate chinurile necesare dezvoltării la nivelul unui copil normal să nu-i mai trageți scaunul, să nu-l faceți prost, urât, să nu-i spuneți castor sau să râdeți de aparatul lui dentar. Nu trebuie să-l placeți, nu vă cer să fiți prietenii lui, dar ați putea măcar să-l respectați. Este un luptător, iar ce am scris eu este o parte infimă din luna lui poveste. Împărtășiți povestea, învățați din ea. Și, cel mai important, respectați-i pe cei din jurul vostru, nu veți ști niciodată prin ce au trecut’, a fost mesajul mamei care suferă enorm atunci când fiul ei îi povestește ce pățește la școală.

Citește și: Mesajul unei mame pentru cele care se holbează la ea când alăptează a devenit viral

Mesajul mamei a devenit viral în scurt timp după ce a fost postat. El a fost distribuit de mii de ori, iar mămica a primit o mulțime de mesaje de susținere. Alături de acest mesaj ea a postat și două poze cu fiul ei, una de la naștere când era la propriu o mână de om și una cu Michael, așa cum arată el în prezent.

Sursă: Facebook
Foto: Facebook

Mai multe articole