Nume de copii care nu mai sunt la modă

Alegerea numelui pentru copil este mereu o provocare în rândul proaspeților părinți. Aceștia trebuie să se gândească la faptul că micuții lor vor purta numele toată viața și, în plus, numele trebuie să-i reprezinte. Așadar cum alegem numele pentru copil – în funcție de conotația pe care o are, de semnificație sau doar în funcție de cât de în vogă sunt în perioada în care se naște copilul?

Citește și: Nume de fete. Alege cel mai frumos nume pentru fetița ta

Astăzi vorbim despre numele care nu se mai poartă.

Iată care sunt categoriile de nume care nu mai sunt de ani buni la modă:

Părinții evită numele cu rezonanță florală

În urmă cu 30-40 de ani, erau foarte la modă numele de flori – Lăcrimioara, Narcisa, Brândușa, Crina, Hortensia, Margareta, Violeta, Ortansa, Crenguța, Cameilia, Florentina, Viorel sau Florin. Părinții care alegeau astfel de nume pentru copii lor își doreau să le insufle celor mici calitățile florilor – frumusețe, sensibilitate și gingășie. Dar astăzi, aceste nume au devenit din ce în ce mai rare, unele dintre ele nemaifolosindu-se deloc.

Numele personajelor din telenovele au pierdut și ele teren în rândul preferințelor părinților

În anii 90, când telenovelele ne invadaseră viețile, proaspetele mămici alegeau pentru copiii lor, așa cum era de așteptet, nume inspirate din serialele sud-americane preferate – Cassandra, Thalia, Rubi, Teresa, Alberto, Bruno sau Giovanni. Ei bine, era lor a apus, iar acum părinții se inspiră mai degrabă din producțiile cinematografice de la Hollywood pentru a-și numi copilul.

Citește și: Nume de băieți. Alege cel mai frumos nume pentru copilul tău

Nume cu origini grecești sau nume latine

Sunt impresionante la auz ne duc cu gândul la frumusețea, inteligența și puterea personajelor din Antichitate, dar nu mai sunt de actualiate. Iar acest lucru se întâmplă, poate, și pentru că sună învechit și părinții vor ca micuți lor să poarte nume cât mai la modă.

Vorbim despre nume precum Flavian, Homer, Cezar, Dionis, Flavia, Cleopatra, Leonida, Titus, Iustin, Lucrețiu, Marc, Remus, Maximilian, Marcus, Agatha, Agnes sau Olimpia.

Nume inspirate din basme și povești

Ei bine, nici acestea nu se mai poartă. Gusturile diferă, dar cei mai mulți părinți moderni nu e mai gândesc să-și numească fata sau băiatul cu un nume inspirat din personaje de basm sau poveste precum: Călin, Anastasia, Ileana, Aleodor, Cătălina, Mihnea, Olguța, Lizuca sau Alistar.

Foto – 123rf.com

Mai multe articole