O fetiță a vrut să se sinucidă din cauza certurilor părinților. Copila a recurs la un gest extrem

O fetiță a ajuns cu moralul la pământ din cauza certurilor părinților. Copila nu mai suporta să-și vadă părinții tot timpul într-un scanda, a suferit o cădere psihică și a decis să-și pună capăt zilelor și a băut o substanță chimică cu un conținut mare de clor.

Copila în vârstă de 13 ani din Roșiori, Botoșani, asista zilnic la certurile dintre părinții ei. Fetița se mutase la bunică, pentru că nu mai suporta atmosfera de acasă, dar din cauza suferinței, a decis până la urmă să-și pună capăt zilelor. În trecut, fetița a mai plecat de acasă la rude, tot din cauza scandalurilor din familie.

Citește și; 6 greșeli din căsnicia voastră care vă afectează copiii

Bunica este cea care a descoperit că fetei i s-a făcut rău și a sunat la 112.  Medicii ajunși la fața locului i-au acordat copilei primul ajutor.

‘Am preluat pacienta şi am transportat-o la Secţia de Pediatrie. A fost stabilizată şi preluată de colegii de acolo pentru supraveghere şi tratament de specialitate’, a precizat Eduard Gurău, medic în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoșani.

Citește și: Mesajul emoționant al unei fetițe, după ce părinții ei au divorțat | VIDEO

Medicii care i-au acordat fetei primul ajutor spun că aceasta a fost la un pas de moarte. Reprezentanții Protecţiei Copilului susțin că situaţia familiei din comuna Răchiţi era deja în atenţia autorităţilor locale. Angajaţii instituţiei au precizat că se vor deplasa la domiciliul copilei pentru a vedea dacă mediul în care aceasta trăieşte este unul propice creşterii şi educării.

Citește și: Semnalele pe care copiii incearca sa ni le transmita

„Astfel de gesturi sunt un strigăt din partea copiilor în situaţii ca aceasta, în care părinţii sunt prea absorbiţi de propriile conflicte şi probleme şi nu îşi dau seama că între ei este un copil, pe care îl expun tuturor acestor ieşiri violente. Fetele sunt mai predispuse la astfel de gesturi’, a precizat un psiholog botoşănean.

Foto: Libertatea.ro

Mai multe articole