Mama lui Andrei l-a intrebat, inainte sa plece la munca in strainatate, ce isi doreste cadou de ziua lui. Iar micutul a raspuns, sigur pe el: un mobil, o bicicleta si un calculator…
Peste opt luni, Andrei si-a primit si mobilul, si bicicleta, si calculatorul. Dar s-a uitat la ele si a spus doar atat: „Nu mi-o puteti aduce inapoi pe mama?'.
Cum il afecteaza pe un copil plecarea parintilor de langa el? Oare banii, fie ei cat de multi, compenseaza vreodata sentimentele ranite ale celui mic?
Ce crezi, toti copiii care se afla in aceasta situatie au parte de traume si de o evolutie dramatica in viata ori exista si cazuri de copii care fac fata cu bine unei desparitiri de un an, doi, trei? Si ce fel de comportament si educatie ar trebui sa aiba acel copil?
Orice varsta ar fie cea mai „potrivita' (daca exista una) ca sa poti lasa copiii acasa cu bunicii sau cu o ruda mai indepartata si sa te bazezi ca vor intelege cat de cat situatia? Dar parintii care pleaca? Sunt chiar atat de vinovati? La o adica, ei (sau cel putin unii dintre ei) au plecat in alta tara tocmai ca sa le faca un rost copiilor lor!
Si, in fine, daca noi insine am fi pusi in situatia de a pleca afara pentru a castiga nu doar mai multi bani, ci si un statut profesional mai bun, oare n-am ezita atunci cand ni s-ar spune ca cel mic va veni si el dupa noi in curand si, astfel, va avea ocazia sa creasca intr-o lume mai buna?
Iata doar cateva dintre intrebarile pe care ar trebui sa si le puna oricine atunci cand se loveste, in viata de zi cu zi, de asa-numitul fenomen social al „plecarii parintilor la munca in strainatate'.
E drept, statisticile referitoare la efectele acestei migrari in masa dupa venituri mai bune sunt ingrijoratoare, iar traumele suferite de copiii (ca si) abandonati, incontestabile.
Dar in afara de cifrele si cazurile grave pe care le vedem adesea la televizor, inca nu avem o imagine clara asupra situatiei si tindem adesea ori sa acuzam fenomenul si sa-l vedem doar ca pe o plaga ori, daca nu suntem afectati direct de el, sa-l ignoram.
Nu se poate insa sa nu fi vazut la televizor cazuri cumplite, de copii care au fost afectati in nenumarate feluri de plecarea parintilor de langa ei.
Si poate ca stiai deja ca din ce in ce mai multe cadre didactice, organizatii neguvernamentale si asociatii, alertate de canalele mass-media si de statistici, cer „in cor' guvernantilor sa impuna masuri drastice in ce priveste aceasta situatie (cum ar fi, de pilda, sa interzica parintilor sa iasa din tara daca nu dovedesc, macar, ca au lasat copilul unui tutore legal).
Dar programele dedicate fenomenului abia „se urnesc' si ele inca nu pot acoperi necesarul de cazuri, nu au suficienta forta pentru a pune presiuni si a grabi legislatia… Motivul? Nu neaparat pentru ca „in tara asta toate demareaza greu', cum ar zice unii, ci pur si simplu din pricina ca este vorba de ceva relativ nou in Romania.
Este un fenomen care a aparut nu imediat dupa 89, ci mult mai tarziu si treptat, pe masura ce romanii au inceput sa constientizeze ce oportunitati au in afara tarii.
In plus, pentru cei care cred ca deja e vorba de un adevarat exod, cauzat de saracia din tara, nu avem vesti prea imbucuratoare: plecarile „la munca afara' nu vor inceta deloc, ba dimpotriva, vor spori in contextul deschiderii catre Uniunea Europeana. Dar se vor accentua oare si problemele pe care le au copiii nostri?