Cu siguranţă ţi s-a întâmplat ca atunci când te chinuiai să pui copilul în scăunelul de maşină sau când încercai să îi schimbi scutecul, deşi cu câteva zile mai înainte părea floare la ureche, să nu mai poţi face acest lucru cu una, cu două, deoarece bebeluşul tău plângea teribil şi se zbătea nervos.
Ştii că cei mici plâng din diverse motive, însă acum parcă nu e vorba de asta. Nu îi este foame, nu îi este sete, nici somn. Plânge altfel şi parcă degeaba. Plânge „de nervi.
În jurul vârstei de cinci-şase luni, bebeluşul nu mai plânge doar ca răspuns la o nevoie care nu îi este satisfăcută (foame, somn, mângâiere).
Acum este deja capabil să exprime ceea ce vrea, fie prin plâns sau ţipat, fie prin arcuirea spatelui în semn de protest atunci când este furios.
Ca urmare, plânge pentru ca toată lumea să facă ceea ce vrea el. Încă de pe la patru-cinci luni, personalitatea copilului va începe să îşi facă simţită prezenţa – de multe ori, micuţul te poate pune în dificultate, deoarece nu ştii ce îl face aşa de anxios şi iritabil.
Uneori, anumite caracteristici temperamentale îţi pot fi de folos pentru a dezlega semnificaţia comportamentului şi a acţiona în consecinţă.
De exemplu, un copil timid, temător, care vrea să stea mereu atârnat de tine, poate plânge „de nervi atunci când întâlneşte oameni noi, când se află în grupuri mari de persoane, când se află copii împrejur şi se teme că te vei duce la ceilalţi şi te poate pierde.
El crede că, dacă se mâţâie, îi vei acorda numai lui atenţie – că doar până acum, când plângea, veneai la el, nu?!
Ce poţi face? Nu-l forţa să interacţioneze cu străinii, ajută-l să socializeze pas cu pas, cu intervale de timp crescute treptat.
Nu accepta invitaţi mulţi la voi acasă şi nu fi prea prietenoasă cu alţi copii când este el de faţă.
Dacă bebeluşul este iritabil din fire, va plânge din orice: că nu găseşte jucăria pe care o vrea, că îl iei de la joacă, ca îi schimbi rutina etc.
Cu un asemenea copil trebuie să ai nervii tari. Şi să îi acorzi destul timp pentru acomodare înainte de a schimba activitatea. Evită schimbările bruşte în activităţi, mediu sau atitudine…
Dacă ai un bebeluş sensibil, care se întristează din orice – chiar şi dacă te vede supărată –, care este greu de îmbrăcat, căruia îi e fie prea cald, fie prea frig, care e deranjat de gălăgie sau de prea multă lumină, evită hainele care gâdilă sau cele prea aspre, taie etichetele, ca să nu-l zgârie, nu pleca la cumpărături interminabile cu el, nu îl expune situaţiilor care îl pot suprastimula.
Bebeluşul foarte activ, căruia nu îi place să stea pe loc, vrea la plimbare, vrea joacă, atenţie, animaţie. Poate plânge „de nervi dacă stă „în linişte perioade prea lungi, fie la un restaurant, fie în maşină fixat în scăunelul special.
De aceea, pentru a evita crizele de nervi, ia cu tine jucării adecvate vârstei lui, şi dacă mergi cu maşina fă opriri dese, scoţând copilul din scăunel, şi foloseşte toate mijloacele disponibile pentru a-i satisface dorinţa de variaţie şi mişcare.
Ceea ce trebuie reţinut este că aceste crize de tantrum, care pot dispărea pentru un timp, vor reapărea mai târziu tot ca o confruntare a voinţelor în dezvoltarea normală a copilului.
Până la vârsta de un an, ele nu pot fi domolite prin modalităţile eficiente la copilul de doi-trei ani, deoarece bebeluşul nu are capacitatea de înţelegere pe care o are copilul mai mare, însă acest lucru nu înseamnă că, dacă îi vorbim calm şi îi distragem atenţia de la stimulul care i-a declanşat criza, nu reuşim să îl calmăm.
În jurul vârstei de cinci-şase luni, unii părinţi persistă în greşeli tocmai pentru că apelează la aceleaşi metode pe care le-au mai folosit fără să ţină cont că situaţia s-a schimbat: nu mai au de-a face cu un nou-născut, ci cu un omuleţ, care are propriile dorinţe. Distragerea atenţiei prin modalităţile care au funcţionat până acum nu prea mai merge.
Câteva indicii
Ai un copil care face „crize de nervi dacă:
1. Cedezi de când este bebeluş ori de câte ori solicită ceva – îi dai mai mult decât are nevoie, sari în întâmpinarea nevoilor lui şi nu aştepţi să apară nevoia;
2. Nu i-ai impus până în prezent niciun fel de interdicţii şi te-ai trezit acum să îi pretinzi că nu are voie să umble cu una sau alta prin casă sau să folosească obiectele tale personale;
3. Eşti genul de părinte care cere să se facă lucruri în casă numai pentru că aşa vrea el şi obişnuieşte să facă scandal dacă nu se întâmplă aşa? Vrei ca ceilalţi să viseze ce vrei tu şi nu spui clar ceea ce aştepţi de la ei. Eşti un „bun model pentru copilul tău, care va face la fel.
Cum îl faci să se liniştească
1. Fii înţelegătoare şi empatică – spune-i ceva de genul: „Ştiu, nu vrei să îţi schimb acum scutecelul. Poate nu va înţelege cuvintele tale, dar va percepe tonul tău, acţiunile şi mişcările tale blânde.
2. Păstrează-ţi calmul – uneori, bebeluşii sunt nervoşi şi plâng pentru că sunt suprastimulaţi, fie din cauza agitaţiei din casă, fie din cauza încercării tuturor de a le atrage atenţia şi de a-i face să râdă. Aşa că ia o pauză şi mergi cu el într-un loc unde e mai linişte şi poţi vorbi cu voce joasă şi blândă.
3. Încearcă un mod de distragere a atenţiei – zdrăngănitul cheilor, strâmbături amuzante etc. Dacă tot nu merge, încearcă un cântecel sau un masaj – ideal pentru calmarea micului tău supărăcios.
4. Anticipează tot ce ar vrea el şi tu nu îi permiţi – de exemplu, dacă e fascinat de telecomanda televizorului, asigură-te că nu e la îndemână, decât să i-o smulgi din mână atunci când nu mai suporţi.
Foto: shutterstock.com