Reacția primarului orașului Urziceni în cazul femeii care a născut pe trotuar: „Săraca, dacă nu știe de capul ei… Ghinion!”

Primarul orașului Urziceni a avut primele reacții cu privire la cazul tinerei de 24 de ani care a născut pe trotuar în fața spitalului.

Amintim că în dimineața zilei de luni, 31 iulie, o femeie gravidă, aflată în travaliu, a născut pe un trotuar, după ce personalul de la Spitalul Municipal Urziceni ar fi refuzat să o primească pe motiv că nu era niciun medic ginecolog de gardă la momentul respectiv. Femeia a fost asistată de doi medici ai unei Ambulanțe, chemate să o transporte la un spital din Slobozia. Din fericire, și femeia, și copilul sunt bine.

„Din ce știu eu, până să aflu și să văd ancheta, știu că femeia are un handicap'

Autoritățile au demarat o anchetă internă cu privire la acest caz. Primarul orașului Urziceni, Constantin Sava, spune că situația este regretabilă și așteaptă rezultatele anchetei interne pentru a stabili ce trebuie făcut mai departe.

Un băiat ajuns în stare gravă la spital după ce s-a înecat cu mâncare la școală va fi deconectat de la aparate

„Este o chestiune, Doamne ferește, regretabilă, că s-a întâmplat așa ceva. Rămâne să văd ce înseamnă ancheta internă făcută de oamenii domnului ministru și atunci vedem ce dispunem.’ – a declarat edilul, pentru adevărul.ro.

Acesta a mai precizat că Spitalul are o secție de Ginecologie, dar fără medici. Întrebat de ce nu i-a oferit nimeni asistență medicală femeii, având în vedere că era în travaliu, Constantin Sava a spus că medicii de familie ar fi trebuit aibă în evidență astfel de cazuri. Edilul a făcut o referire și la etnia femeii și la o dizabilitate pe care aceasta o are.

„Dacă se întâmpla în cursul săptămânii, până la ora 4, era altceva.'

„Din ce știu eu, până să aflu și să văd ancheta, știu că femeia are un handicap, mă rog, Doamne ferește. Este surdomută sau ceva de genul ăsta, dar asta contează mai puțin, sau că este de etnie rromă. Întrebarea mea este de ce medicii de familie, care iau bani cu lopata, nu înregistrează toți oamenii și toți bolnavii din toate localitățile țării ăsteia să vedem cum este.

Mai ales, o mamă care trebuie să nască și cu copil mic. Medicii de familie și-au înregistrat cu miile acești oameni. Iar acești oameni care nu știu carte sau surdo-mut. de ce nu merg după ei, gata, ți-a venit timpul, mergi la internare. Săraca asta dacă nu știe de capul ei… ei de aici din Bărbulești, asta nu are nicio relevanță chestia asta.’ – a adăugat acesta.

Într-un alt interviu, pentru Libertatea, edilul Urziceniului a spus că atât poate sistemul și că „dacă se întâmpla în cursul săptămânii, până la ora 4, era altceva’.

„Trebuie să terminăm ambulatoriul până pe 31 decembrie. Atunci am convingerea că vom reuși să aducem medici. Îmi pare rău că s-a întâmplat, dar, ca să citez pe cineva clasic în viață, ghinion. Dacă se întâmpla în cursul săptămânii, până la ora 4, era altceva. Atât poate sistemul nostru’ – a declarat acesta.

Foto – Libertatea / captură video

Mai multe articole