Un băiețel de șapte ani, care s-a înecat cu o bucată de cârnat în fața prietenilor săi de la școală, va fi deconectat de la aparate, marcând a doua moarte provocată de acest mezel în ultimele șase luni.
Katie Hayward și-a lăsat fiul, pe Decklan la școala publică Glenroi Heights din New South Wales (NWS), Australia, miercuri, 19 iulie. Iar câteva ore mai târziu, a primit un telefon de la personalul școlii și i s-a spus că băiatul ei s-a sufocat cu un tip de cârnăciori cum sunt cei pentru bere, foarte micuți, serviți în timpul unei petreceri.
Preparatul i s-a blocat în gât copilului. Personalul și paramedicii au încercat să-i salveze viața, dar creierul băiatului a fost privat de oxigen timp de 20 de minute și Decklan a intrat în stop cardiac.
El a fost transportat cu avionul la Spitalul de Copii Westmead din Sydney cu leziuni cerebrale extinse și a fost conectat la aparate, pentru a fi susținut în viață.
Vineri, părinții lui au anunțat că au luat decizia sfâșietoare de a „lăsa băiatul să-și crească aripi și să meargă cu îngerii', adică să oprească aparatele care îl țin în viață.
Ei își vor lua ultimul rămas bun pe 1 august.
Mătușa lui Decklan, Kaylah Hayward, a înființat o pagină GoFundMe pentru a ajuta părinții cu cheltuielile pentru înmormântare.
„Oricine l-a întâlnit vreodată pe Decky știe că a fost cel mai fericit și amuzant copil. Și va avea întotdeauna un loc special în inimile noastre', a scris ea.
Colegii și-l amintesc pe Decklan ca pe un băiat „vesel', „adorabil' și „frumos' care îi făcuea pe toți să râdă.
În ziua incidentului, directorul școlii publice Glenroi Heights, Tegan Davis, a postat pe rețelele de socializare o scrisoare către părinți.
„Personalul a oferit imediat ajutor după ce a observat că lui Decklan i s-a făcut rău și i-a mutat pe ceilalți studenți din zona unde se afla. Copiii au rămas în sălile de clasă, iar serviciile de urgență au continuat să resusciteze copilul până la aproximativ 13:15'.
Ea a mai spus că profesorii le-au explicat studenților situația și că Departamentul de Educație va oferi consilieri pentru elevii care au nevoie de sprijin psihic, în urma tragedei.
Moartea baiatului este a doua de acest gen în ultimele șase luni, în regiunea central-vest din NSW.
În ianuarie, Imogen Lennon, în vârstă de cinci ani, s-a înecat cu un cârnăcior în timp ce vorbea cu mama ei în mașină, în drum spre casă de la lecțiile de înot din Canowindra. La fel ca Decklan, Imogen a murit în spital câteva zile mai târziu.
Foto – GoFundMe