Relatia tata-copil

O mamica ma intreba cum sa faca sa il determine pe sotul ei (care pare indiferent fata de literatura de crestere si educare a copiilor) sa citeasca macar unu-doua articole despre cresterea copiilor si relatiile de cuplu, fara sa para ca ii bate vreun apropo.

Imi este teama sa nu creada ca il consider un tata necorespunzator sau un partener neatent sau cine mai stie ce, pentru ca nu este asa, dar as vrea sa citeasca si el ceea ce citesc eu in revista aceasta, poate ca perspectiva lui asupra lucrurilor ne ajuta pe amandoi – sotul meu este foarte creativ, inteligent, si ideile lui ne-ar putea ajuta mult si in cuplu, si in relatia cu copiii; simt nevoia sa avem un punct comun de pornire a discutiei, si articolele acestea ar fi prilejul ideal.’

Atunci am intrebat-o ce a facut pana acum pentru asta. A spus: am lasat la indemana revistele, dar nu parea interesat (cel putin in fata mea) de ele, i-am spus ca am citit ceva interesant acolo despre relatia cu copiii si ca as vrea sa citeasca si el; a spus ca da, va citi, si nu a facut-o nici in ziua de azi… cred.

Oare barbatii chiar nu sunt interesati de astfel de lucruri? Poate vom face un sondaj la un moment dat.
Permiteti-mi sa va contrazic: barbatii sunt interesati de astfel de lucruri si citesc nu doar carti de educatie a copiilor, ci si reviste. Asta constat eu la cabinet, cand, uneori, ma trezesc citata de parinti. Si cei mai aprigi in teorii, dar si practica, sunt tatii!

Nu mamele, care, de multe ori, par ca isi cer scuze ca stiu teoria, dar practica… Nu stiu de ce unii nu recu­nosc sau nu dau satisfactie so­tii­lor lor, prin a admite deschis ca ii intereseaza aceste lucruri?!

Poate pentru a nu parea sa aiba o latura feminina dezvoltata (prin interesul pentru astfel de reviste), poate pentru ca sotia ar putea intoarce impotriva lui la un moment dat un pasaj de articol, poate pentru ca ei considera o slabiciune sa arati ca mai ai ceva de invatat la varsta asta (desi ma indoiesc ca tocmai un barbat nu ar fi intelept sa admita ca toata viata ai ceva de invatat de la cineva sau din ceva…).

Nu stiu care este realita­tea de pe teren; de aceea, m-am gandit, la ruga­mintea acelei ma­mici, sa facem cel putin un articol dedicat exclusiv barba­tilor despre relatia lor cu copilul, sotia si restul lumii, asteptand, desigur, si multe informatii de la ei despre aceste lucruri.

Ei bine, am mai spus-o si o repet: dragi tatici, cu cat petreceti mai mult timp cu copilul vostru, cu atat sunteti mai realisti in aprecie­rea celui mic (si realismul este o tra­satura specifica barbatilor, nu?).

Acei tati care nu reusesc sa petreaca timp cu copilul tind fie sa subestimeze, fie sa supraestimeze parametrii de dezvoltare a copiilor lor, efectul fiind asteptari nerealiste de la acestia. Conse­cinta? Copilul isi va forma o ima­gine de sine inadecvata, pentru ca pare­rea taticului lui despre el este fundamentala in evolutia dezvoltarii sale.

Daca subestimezi copilul, acesta nu va avea parte de stimulare adec­vata, nu va fi motivat sa evolueze, va considera ca este un incapabil. Daca ii supraestimezi capacitatile, asteptarile tale nerealiste se vor transforma in frustrari si, in gene­ral, experiente neplacute pentru amandoi.

Iar pentru copil va fi un dublu esec: acela personal, la care se adauga nemultumirea de a te fi dezamagit pe tine.

Timpul petrecut cu copilul nu numai ca te face mai realist in aprecierea lui, ci vei constientiza si care sunt punctele lui tari, poate talentele, dar si vulnerabilitatile, punctele lui sensibile. De la tine vor fi altfel primite activitatile stimulatoare (in cazul punctelor slabe) si incurajarile pentru dezvoltarea punctelor tari, pentru ca de la mami copilul stie ca le primeste neconditionat si nu mai au intotdeauna aceeasi valoare de intarire a unui comportament.

Dar sa fii atent, taticule, la felul in care incurajezi copilul! Nu il conditiona, nu il compara cu nimeni (ci numai cu el in­susi), nu folosi expresii de genul ba­ie­tii/fetele des­tepti/ curajosii etc. nu fac asa’, pen­tru ca efectul va fi contrar.