Sfaturi despre creșterea copiilor – pe care le urmezi?

Uneori, ai nevoie de îndrumări, alteori, te simți copleșită de prea multe sfaturi despre creșterea copiilor. De care ții cont, pe care le urmezi și pe care să nu le bagi în seamă? Uite de ce să ții cont atunci când primești sfaturi (și fii pe pace, vei primi o mulțime), astfel încât să alegi ce este mai bine pentru bebelușul tău:

 

 

 

Cine le dă sfaturi despre creșterea copiilor.

Rezistă tentației de a respinge un sfat doar pentru că persoana care îl dă nu îți este foarte simpatică. Probabil că dacă mama soacră ți-ar da sfaturi despre creșterea copiilor, prima ta reacție ar fi să le respingi, iar dacă cea mai bună prietenă a ta ți-ar spune fix aceleași lucruri, ai adopta fără rezerve părerile ei. Chiar dacă remarcile persoanei care-ți dă sfaturi despre creșterea copiilor pot să te scoată din sărite de obicei,  evaluează obiectiv ceea ce îți spune referitor la problema ta. Nu se știe niciodată, ai putea găsi chiar o soluție potrivită.

 

Experiența sau calificarea celui care dă sfaturi despre creșterea copiilor

Reține că experiența fiecărei persoame este limitată. Chiar și un părinte care a crescut cinci copii ar putea să nu se fi confruntat cu aceleași probleme ca tine. Așa că un „veteran nu are neapărat toate răspunsurile, deși este părinte de mai mult timp decât tine. Pe de altă parte, cineva de specialitate – un medic pediatru sau o moașă – se pricepe probabil, ceva mai bine decât tine atunci când ești mămică începătoare, la creșterea copiilor.

 

Tendințele în creșterea copiilor

Multe sfaturi despre creșterea copiilor sunt contradictorii, să recunoaștem  – ba e bine să dormi cu bebelușul în cameră, căci el va crește mai încrezător în sine, ba nu e bine și trebuie să îl înveți să doarmă singur din primele săptămâni, ba e bine să alăptezi exclusiv cât mai mult, ba trebuie să începi diversificarea după 4 luni, căci rezervele de fier ale bebelușului nu mai sunt acoperite de laptele matern. Ce să mai înțeleagă și bietele mame? Ce-ar spune ele dacă ar afla de exemplu că în urmă cu doar câteva decenii experții în creșterea copiilor le sfătuiau pe mame să nu-i lase pe tați să se joace cu copilul când veneau de la serviciu, pentru că micuțul ar fi fost tulburat de această perturbare a programului? Orice sfaturi despre creșterea copiilor sunt binevenite atât timp cât respectă epoca în care ne aflăm și sunt realiste.

 

Nu uita că tu ești părintele!

Oricât de bine intenționate ar fi toate aceste sfaturi despre creșterea copiilor, nu trebuie să pierzi din vedere faptul că tu ești părintele, în final. Până la urmă, fiecare bebeluș este unic, și în timp ce unele sfaturi pot fi aplicate cu succes pentru unii copii, alteori la al tău chiar nu se potrivește nimic din ce ești sfătuită și tot tu găseșt soluția. Copiii nu sunt toți chiar ca niște roboței, au fiecare ritmul lui de creștere, personalitatea lui și modul lui de a relaționa sau a se comporta în anumite situații.

 

foto Shutterstock

Mai multe articole