Cum să eviţi să ajungi să dormi în acelaşi pat cu copilul

Multe mame ajung atât de disperate din cauza lipsei de somn încât, cu tot sentimentul de vinovăţie, pun copilul în pat cu ele noaptea, ca să poată avea parte de câteva ore de odihnă.

Unii părinţi aleg să împartă patul cu bebeluşul din prima zi şi continuă să doarmă cu el până la vârsta de trei-patru ani, în cel mai fericit caz.

Alţii nu dorm niciodată în acelaşi pat cu copilul, nici chiar pentru a-l alăpta noaptea, când mama stă pe scaun şi îşi hrăneşte copilul.

Dar mulţi părinţi se află undeva între aceste două situaţii: pun copilul la culcare în pătuţul lui, apoi, când se trezeşte noaptea, mama îl ia în pat ca să-i dea să mănânce şi cel mic rămâne acolo timp de câteva ore sau chiar până dimineaţa.

O altă opţiune este să cumperi un pătuţ cu o laterală deschisă, care se ataşează de patul părinţilor. Acest lucru îl învaţă pe copil să doarmă separat de tine, dar, totodată, îi permite să se strecoare în patul mare pentru a mânca în timpul nopţii, fără să trebuiască să se trezească complet.

Dacă vrei să dormi cu bebeluşul în pat, dar nu vrei să se obişnuiască să adoarmă numai lângă tine atunci când va fi mai mare, urmează aceste două reguli de bază, pentru a evita formarea unui obicei prost:

  • 1. Nu îl lăsa să te folosească pe post de ”suzetă”, în cazul în care îl alăptezi. Copilul va considera că totul este atât de frumos, încât nu va mai dori să aţipească singur. Aşa că, după ce a terminat de mâncat, ia-l de la sân sau, şi mai bine, pune-l înapoi în patul lui, chiar dacă protestează.
  • 2. Lasă întotdeauna copilul să adoarmă de la sine, singur, în pătuţ – mulţi părinţi ajung în situaţia de a nu avea altă soluţie pentru a pune copilul la culcare decât să se întindă în pat lângă el timp de douăzeci de minute şi să aştepte, cu răbdare, mângâindu-l, în timp ce copilul aţipeşte.

 

 

Foto: shutterstock.com


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Recomandari
Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe din Bebelusul