Un băiețel ucrainean, în vârstă de 11 ani, a lăsat în urmă războiul din țara sa natală și ajuns singur în Slovacia, având la el doar un pașaport, o pungă din plastic cu câteva lucruri și un număr de telefon scris cu pixul pe o mână.
Copilul este din Zaporizhzhia, sud-estul Ucrainei, și a fost nevoit să călătorească singur, pentru că părinții săi au rămas în țara natală pentru a avea grijă câșiva membri ai familiei cu probleme de sănătate. Copilul s-a urcat în tren și a ajuns cu bine în Slovacia, unde a fost preluat de voluntarii gară care i-au dat apă și mâncare.
Citește și: Maternitățile din orașele ucrainene bombardate au fost mutate în subteran
I-a cucerit pe toţi cu zâmbetul său, curajul şi determinarea demne de un adevărat erou. Datorită numărului de telefon de pe mâna sa şi a unei bucăţi de hârtie din paşaport, el a reuşit să ia legătura cu cei dragi, care au venit apoi şi totul s-a terminat cu bine – a explicat ministrul slovac de Interne, potrivit presei internaționale.
Foto – captură Youtube