3 idei de mic dejun pe care cei mici, dar și cei mari le vor aprecia

Diversificarea meselor unui bebeluș este un proces care vine la pachet cu multe griji pentru părinți. Mulți dintre aceștia au așteptări ridicate și își doresc ca cei mici să reușească să mănânce foarte bine încă de la primele mese. Acest lucru nu se întâmplă mereu, iar părinții rămân dezamăgiți, crezând că greșesc în vreun fel.

Datoria noastră este să le oferim mâncăruri sănătoase, diversitate în farfurie, iar cu timpul, ei își vor dezvolta obiceiuri alimentare în funcție de preferințele fiecăruia. La fel ca noi, bebelușii și copiii mici sunt foarte diferiți, comparațiile neavându-și rostul. 

De aceea, în rândurile ce urmează, noi îți vom da 3 idei de preparate pentru micul dejun, care cu siguranță vor fi pe placul micuțului tău, chiar dacă acesta poate fi puțin mofturos în restul timpului. 

3 bunătăți pe care să i le pregătești mofturosului tău la micul dejun 

1. Batoane proteice de ovăz – ovăzul este un super-aliment, bogat în minerale și fibre, astfel că este o alegere foarte bună și nutritivă pentru micul dejun, ce îi va asigura necesarul de energie celui mic pe tot parcursul zilei. Pentru aceste batoane, ca ingrediente uscate vei avea nevoie de fulgi de ovăz, făină integrală, puțină scorțișoară. În acest amestec vei adăuga unt de arahide, sirop de arțar sau miere ca îndulcitor, un morcov ras și un pumn de afine. Acest amestec îl vei transfera într-un vas tapetat cu hârtie de copt și îl vei pune la cuptor pentru 15-20 minute, la 185 grade Celsius. Se poate servi la micul dejun alături de un pahar de lapte cald, dar se poate folosi și ca gustare bună de luat în deplasări. 

2. Cereale cu lapte – cărui copil nu îi plac cerealele? Acesta este un mic dejun rapid, la care să apelezi atunci când sunteți pe fugă și trebuie să ajungeți la grădiniță sau la școală. Dar pentru a fi și nutritiv, alege o variantă de cereale fulgi integrale și cu un conținut cât mai redus de zaharuri, așa cum găsești pe Scufița-roșie.ro. Pentru un plus de dulce, poți adăuga și o linguriță de miere, astfel cel mic le va mânca cu mai multă poftă. 

3. Brioșe integrale – la fel ca în cazul cerealelor, cărui copil nu îi plac brioșele? În funcție de preferințele celui mic, poți găsi o rețetă pe care să o adaptezi, folosind astfel ingrediente cât mai naturale și sănătoase, precum făină integrală, ouă organice, unt de arahide fără conținut de zaharuri, iar pe post de îndulcitor, poți folosi banane foarte bine coapte, miere, sirop de agave, curmale sau arțar. Poți pregăti o cantitate mai mare de brioșe pe care să le congelezi și să le scoți atunci când ai nevoie. Astfel, vei salva mult timp pe care îl poți petrece cu copilul tău. Pentru a le face și mai atractive în ochii celui mic, le poți adăuga un topping de unt de arahide, nuci sau chiar un topping de ciocolată făcută în casă (un amestec de ulei de cocos, pudră de roșcove și miere). 

Acestea fiind spuse, sperăm că ideile noastre de mic dejun îți vor fi de folos și te vor scoate din impas data viitoare când cel mic refuză să mănânce ceea ce tu i-ai pus în farfurie. 

Sursa foto: Unsplash.com

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole