Cazul tatălui din Bacău care și-a înecat copiii. Pe cine a sunat bărbatul în drum spre Barajul Berești

Cazul tatălui din Bacău care și-a înecat copiii. Pe cine a sunat bărbatul în drum spre Barajul Berești

Apar noi detalii în cazul bărbatului din Bacău care și-a înecat copiii în apele Barajului Berești. Amintim că duminică, 8 mai, după o ceartă în familie, un bărbat și-a luat doi dintre cei trei copii – un băiat, de 4 ani și o fată, de 5 luni – și i-a aruncat în baraj.

Polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 de o femeie de 23 din comuna Păncești despre faptul că soțul ei, un bărbat de 30 de ani, după o ceartă în familie, i-a luat pe cei doi copii, un băiețel de 4 ani și o fetiță de 5 luni, și a amenințat că se va sinucide împreună cu aceștia în baraj.

Imediat, la fața locului a ajuns un echipaj de poliție și la ora 13.26 polițiștii au găsit copiii pe luciul de apă. I-au scos la mal şi au început manevrele de resuscitare. Manevrele de resuscitare continuate de echipajul de ambulanță, au fost declaraţi decedați. Se fac cercetări – a transmis duminică IPJ Bacău.

Bărbatul este căutat de autorități de mai bine de 24 de ore. Oamenii legii suspectează că individul ori a fugit, ori s-a sinucis în apele Barajului.

Focșani: Un copil de patru ani a murit în urma unei operații de hernie inghinală. Părinții acuză medicii de malpraxis

Până acum, polițiștii au aflat că în drum spre baraj, bărbatul și-a pus copiii să-și sune bunica și să o anunțe vin spre ea. Apoi, el și-a sunat un coleg și i-a spus că se duce pe Siret cu băieții să se arunce în apă.

„Eu mă duc cu băieții pe Siret și mă arunc, atât mi-a zis. Și pe urmă mi-a închis telefonul. Am sunat, dar n-a mai răspuns.’ – a declarat colegul bărbatului, potrivit Știrile Pro TV.

Soția bărbatului spune că amenința des că le va face rău copiilor: „Da, mi-a zis de fiecare dată că dacă-l mai supăr o să mă bage în mașină cu tot cu copii și m-aruncă.’

Vecinii familiei au precizat că bărbatul ucigaș era mai mereu sub influența alcoolului și avea ieșiri violente.

În acest caz s-a deschis o anchetă penală pentru omor calificat.

Foto – captură video Știrile Pro TV

Mai multe articole