Clătite se pot mânca atât ca desert, cât și ca gustare sau mic dejun, fiind preferatele copiilor, dar și ale adulților. Iată unele dintre cele mai simple și gustoase rețete de clătite pe care le poți face pentru cei dragi.
Cuprins
- 1 Clătite cu banane, fără zahăr sau gluten
- 2 Miniclătite din sfeclă roșie
- 3 Clătite din hrișcă, fără zahăr
- 4 Clătite cu carne și spanac
- 5 Miniclătite vegetale
- 6 Clătite marocane cu griș
- 7 Clătite cu mere caramelizate
- 8 Clătite cu nucă, Finetti și înghețată
- 9 Clătite cu brânză de vaci
- 10 Clătite cu ciuperci și smântână
- 11 Clătite cu gem
- 12 Clătite cu mere, la cuptor
Adorate ade copii, dar și de părinți, clătitele sunt unul dintre cele mai accesibile și ușor de preparat deserturi. În plus, există o mulțime de rețete de clătite, astfel că acestea pot fi făcute atât cu fructe sau dulceață, cât și cu brânză, legume și chiar carne.
Cuprins
- 1 Clătite cu banane, fără zahăr sau gluten
- 2 Miniclătite din sfeclă roșie
- 3 Clătite din hrișcă, fără zahăr
- 4 Clătite cu carne și spanac
- 5 Miniclătite vegetale
- 6 Clătite marocane cu griș
- 7 Clătite cu mere caramelizate
- 8 Clătite cu nucă, Finetti și înghețată
- 9 Clătite cu brânză de vaci
- 10 Clătite cu ciuperci și smântână
- 11 Clătite cu gem
- 12 Clătite cu mere, la cuptor
Clătite cu banane, fără zahăr sau gluten
Rețeta de clătite sănătoase pentru copii este una pe cât de simplă, pe atât de gustoasă. Nu conține zahăr și nici gluten, așadar poate fi dată micuților mai mari de un an.
Ingrediente:
- 1 banană coaptă bine
- 2 oua
- un praf de scorțioșoară (opțional)
- puțin unt pentru uns tava
Mod de preparare:
Tot ce trebuie să faceți este să pasați banana cu o furculiță, să adăugați ouăle și să amestecați bine. Pentru un plus de gust, puteți pune și un praf de scorțișoară. Încingeți o tigaie, ungeți cu puțin unt și puneți puțin din amestecul obținut, nu foarte gros. Lăsați câte 1-2 minute pe fiecare parte si clătite sunt gata.
Miniclătite din sfeclă roșie
Miniclătite din sfeclă roșie sunt frumos colorate, dar și foarte gustoase. Pot fi mâncare la micul dejun sau ca gustare. În plus, dacă faceți mai multe, acestea pot fi păstrate la frigider sau chiar la congelator, pentru o perioadă mai îndelungată.
Ingrediente:
- 1 cană de făină albă
- 3/4 cană făină de grâu integrală
- 3 linguri de zahăr brun
- 1 lingură praf de copt
- 1/2 linguriță de sare se mare nerafinată
- 2 sfecle medii, coapte și făcute piure
- 1+1/4 cană de lapte
- 1/3 cană de iaurt simplu grecesc
- 1 ou mare
- 3 linguri de unt nesărat, topit
- 1 linguriță de extract de vanilie
Mod de preparare:
Puneți primele 5 ingrediente într-un vas, restul în alt vas și amestecați-le cu un tel. Adăugați primele ingrediente uscate peste celelalte și continuați să amestecați până veți obține un aluat de consistență medie. Într-o tigaie mică de clătite, unsă, puneți 2 linguri din amestec și coaceți la foc mediu aproximativ 3 minute pe fiecare parte
Clătite din hrișcă, fără zahăr
Făina de hrișcă este foarte sănătoasă și aduce un important aport nutritiv. Hrișca are un conținut bogat de antioxidanți esențiali, în vitaminele B1, B2, B3 si B6, precum și fier, zinc și potasiu. Este foarte bogată și în fibre insolubile, mangan și magneziu. Rețeta de clătite din hrișcă este una simplă și rapidă. Aceste clătite pot fi servite simple, cu umplutură dulce sau sărată.
Ingrediente:
- o ceașcă de făină de hrișcă
- 1/4 ceașcă făină
- 2 ouă
- 200 ml lapte de migdale
- o lingură de miere de albine
- unt pentru uns tigaia
- un praf de sare
Mod de preparare:
Amestecă bine făina, ouăle, laptele, mierea și praful se sare, într-un castron, până obții un aluat subțire. Pune pe foc o tigaie din ceramică sau teflon, pe care o ungi în prealabil cu ulei. Toarnă un polonic din aluat, întorcând tigaia, astfel încât aluatul să se întindă uniform, acoperind toata suprafața. Lasă clătita să se coacă, până când partea de deasupra este complet închegată, apoi folosește o spatulă și întoarce-o și pe cealaltă parte și mai las-o la rumenit, aproximativ 30 de secunde. Repetă operațiunea până când termini cantitatea de aluat, ungând cratița cu puțin unt înainte de fiecare clătită.
Clătite cu carne și spanac
Rețetele de clătite pot fi adaptate cu ușurință și se pot folosi ca umplutură atât preparate dulci, cât și sărate. Clătitele cu carne și spanac sunt foarte hrănitoare, conțin multe vitamine și proteine.
Ingrediente:
- 150 g carne tocată,
- 1/2 kg spanac,
- 100 g brânza telemea,
- 150 ml smântână,
- un ou,
- 50 g cașcaval ras,
- 150 ml suc de rosii,
- 50 g unt
Mod de preparare:
Spanacul fiert, trecut prin mașina de tocat împreună cu carnea, se amestecă cu brânză rasă, smântâna, oul întreg, un vârf de cuțit cu piper sau mărar și cu pătrunjel. Cu această compoziție se vor umple clătitele, împachetându-le ca pe sarmalel și așezându-le într-un vas rezistent la foc; se stropesc cu sucul de roșii și se presară deasupra cașcavalul ras. Pe măsură ce s-au copt, clătitele se pun într-o cratiță (potrivită cu mărimea lor), acoperită, care se așază pe un vas cu apa fierbinte, păstrându-le calde. Clătitele se înfierbântă cu 15 minute înainte de servire.
Miniclătite vegetale
Ușor de preparat și foarte gustoasă, rețeta de clătite vegetale se poate adapta în funcție de gusturi și preferințe, astfel că pot fi folosite orice fel de legume.
Ingrediente:
- 1 cană dovlecel, broccoli și /sau conopidă
- 1/4 cană făina
- 1/2 linguriță de sare
- 1 ou mare
- 1 linguriță de busuioc uscat
- 1/4 linguriță praf de usturoi
- ulei
Mod de preparare:
Puneți legumele într-un robot de bucătărie și tocați-le mărunt. Răsturnați-le într-un bol, adăugați făina, sarea, oul, busuiocul și praful de usturoi. Amestecați bine pentru omogenizare. Luați o tigaie mai mică, ungeți-o cu ulei, încălziți la foc mediu și turnați o lingură de aluat. Coaceți 1-2 minute pe fiecare parte
Clătite marocane cu griș
Rețeta de clătite marocane cu griș este una mai puțin cunoscută pe plaiurile mioritice, însă rezultatul este unul foarte gustos. O combinație între griș cu lapte și clătite, aceastea ar putea deveni rapid preferatele familiei.
Ingrediente:
- 500 g. de griș fin
- 1 litru de lapte călduț
- 150 ml de apă
- 3 gălbenușuri de ou
- 40 g. de drojdie
Mod de preparare:
Pregătirea aluatului: amestecați toate ingredientele împreună într-un recipient adânc, până se obține o pastă grasă și puțin fluidă. Lăsați coca să se odihnească o jumătate de oră.
Coacerea: Cu un polonic micuț, special pentru clătite, turnați aluatul într-o tigaie cu teflon (care nu lipește), neunsă și care a fost încălzită în prealabil. Pe foc mediu, lăsați să se coacă clătita (care trebuie să fie destul de groasă) pe o singură parte, până când aluatul face zeci de găuri (este foarte important, deoarece această este particularitatea clătitelor marocane).
Clătite cu mere caramelizate
Merele caramelizate sunt un deliciu și cu toții ne amintim de gustul lor, din propria copilărie. În combinație cu clătitele, acestea pot fi un desert absolut savuros, de care toți membrii familiei vor fi încântați.
Ingrediente:
Pentru aluat:
- 100 g făină
- un ou
- un praf de sare
- 250 ml lapte degresat
- 25 g unt, topit, apoi uşor răcit
- ulei pentru prăjit
Pentru umplutură:
- 50 g unt
- 3 mere, curăţate de coajă, cotor şi tăiate sferturi
- un praf de scorţişoară
- 55 g zahăr
- 3 linguri sirop
- 1 pliculeţ de zahăr vanilat
- 6 linguri smântână
Mod de preparare:
Încinge jumătate din cantitatea de unt într-o tigaie, adaugă merele şi scorţişoara şi căleşte-le la foc potrivit 8 minute, până se înmoaie. Scoate-le din tigaie. Pune în tigaie untul rămas, zahărul şi siropul, încălzeşte uşor, până se topeşte zahărul, apoi fierbe la foc mic două minute. Incorporează în amestec zahărul vanilat şi smântâna şi mai lasă pe foc 1 minut, până rezultă un sos auriu. Pentru aluatul de clătite, pune într-un castron făina, sparge un ou deasupra şi amestecă. Incorporează, treptat, laptele şi untul. Încinge o tigaie non-adezivă unsă cu puţin ulei. Pune câte un polonic de aluat de clătite şi prăjeşte timp de 1-2 minute, apoi întoarce clătita şi prăjeşte-o pe partea cealaltă. Serveşte foile de clătite cu mere caramelizate şi îngheţată de vanilie.
Clătite cu nucă, Finetti și înghețată
O altă rețetă cu un plus de savoare este cea de clătite cu nucă și cu umplutură de Finetti (sau orice altă cremă de ciocolată) și înghețată. Diferența dintre această rețetă și cea de clătite clasice constă în faptul că nuca este încorporată în aluat.
Ingrediente:
- 500 g făină,
- lapte,
- un ou,
- un praf de sare
- 200 g nucă măcinată,
- Finetti,
- înghețată.
Mod de preparare:
Se pune făina nucă și praful de sare într-un castron. Apoi batem bine oul și îl amestecăm cu puțin lapte și îl turnăm și pe el peste făină. Începem să turnăm câte puțin lapte în castron și amestecăm bine cu telul să nu facă cocoloașe până ajungem la compoziția de clătite.
Se încinge o tigaie se unge cu ulei și se toarnă câte puțină compoziție și se fac clătitele. Se umplu cu cremă Finetti, se împăturesc și deasupra se pune înghețată, de preferabil de fructe, că e mai racoroasă.
Clătite cu brânză de vaci
Brânza vaci, mai ales cea făcută în casă, este în mod frecvent parte din alimentația copiilor. Un mod și mai atractiv de le-o servi micuților este în interiorul unor pufoase clătite cu brânză de vaci.
Ingrediente:
- 600 g făina,
- 8 ouă,
- 1.6 l lapte,
- 300 ml sifon,
- 750 g brânză de vaci,
- 300 g zahăr,
- 2 plicuri zahăr vanilat,
- 200 ml ulei,
- 100 g zahăr pudra,
- coajă de lămâie,
- sare.
Mod de preparare:
Din făină, lapte, sifon, 6 ouă, sare, 50 g zahăr și un plic de zahăr vanilat se prepară un aluat ce se lasă să se odihnească 30 minute, la rece. Aluatul trebuie să aibă consistența unei smântâni. În caz că aluatul s-a îngroșat, se subțiază cu lapte. Se fac apoi foile, se umplu, se împăturesc în patru, se presară cu zahăr pudră și se dau la cuptor timp de 10 min. Umplutura se prepară amestecând bine 750 g brânză, 250 g zahăr, 1 plic de zahăr vanilat, 2 ouă și răzătură de coajă de lămâie.
Clătite cu ciuperci și smântână
O altă rețetă de clătite sărate este cea cu ciuperci și smântână. Cu un conținut ridicat de proteine, acestea pot reprezenta atât un mic dejun sau o gustare, cât și o cină.
Ingrediente:
- 500 g ciuperci,
- 500 g făina,
- 4 ouă,
- 500 ml lapte,
- 200 ml ulei,
- ceapă,
- 100 g unt,
- 500 g smântâna,
- sare și piper după gust
Mod de preparare:
Din făină, ouă, lapte și sare se prepară o compoziție de clătite din care se fac foi. Într-un vas se călește în unt mai întâi ceapă tăiată mărunt apoi se adaugă ciupercile tăiate felii subțiri, lăsându-se la prăjit circa 20 de minute. În acest timp se adaugă puțină făină, sare și piper.
După ce s-au răcit, se amestecă cu 300 g smântâna și se dau la cuptor circa 20 de minute. Cu această compoziție se umplu foile de clătite, se așează într-o tavă, deasupra se toarnă restul de smântâna și se țin puțin la cuptor. Odată preparate, aceste clătite cu ciuperci și smântână se consumă imediat, calde.
Clătite cu gem
Clasicele clătite cu gem rămân în continuare printre cele mai apreciate rețete de clătite. Simple, dar delicioase, acestea vor fi oricând un desert binevenit pentru întreaga familie.
Ingrediente:
- un pahar lapte,
- un pahar apă minerală,
- două ouă
- făina cât cuprinde.
Mod de preparare:
Se amestecă toate ingredientele și se pune făină atât cât să iasă un lichid mai grosuț, de consistența smântânii. Când e tigaia încinsă se pune puțin ulei și compoziție că să ocopere toată suprafața tigăii. Se coace pe ambele părți și se unge cu gem. Se rulează sau se împăturesc și se acoperă fructe proaspete. Poftă bună!
Clătite cu mere, la cuptor
Ingrediente:
- 150 g făină,
- 2 ouă,
- 300 ml lapte sau apa minerală,
- un praf de sare
- 4 mere,
- 3 linguri de zahăr,
- 5 linguri de smântâna,
- unt.
Mod de preparare:
Se prepară aluatul de clătite din făină, ouă, lapte sau apa minerală și un praf de sare. Se coc clătitele. Separat merele curățate de coajă se dau prin răzătoarea mare și se amtesteca cu zahăr. Se umplu clătitele cu compoziția de mai sus și se pun într-o tavă unsă cu puțin unt. Se ung clătitele cu smântâna amestecată cu o linguriță de zahăr și se dau la cuptor 15-20 minute. Minunatele clătite cu mere se servesc calde.