Medicul pediatru Mihai Craiu a vorbit în mediul online despre pericolul afecțiunilor ochilor în rândul copiilor pe timp de vară.
Cuprins
Cuprins
Care sunt factorii externi care pot afecta ochii copilului
Vacențele din sezonul cald, mersul la mare, dar și la ștrand sau piscină, toate aduc cu sine și o serie de probleme care pot pune în pericol sănătatea copilului.
Medicul pediatru Mihai Craiu a explicat pe pagina de Facebook pe care o administrează „Spitalul virtual pentru copii’ că nu numai insolația este o problemă majoră pentru cei mici în timpul verii, dar și declanșarea afecțiunilor ochilor care poate avea loc din cauza prafului, a microbilor din aer sau a substanțelor folosite pentru dezinfectarea apei din piscine.
„La plajă, dacă bate vântul, în piscină sau în apa de mare, sau la orice loc de joacă pentru copii pândesc dușmani ai ochilor…
Praful ridicat de vânt, clorul sau alți dezinfectanți puternici pentru apa de bazin, microbii de pe suprafețele de leagăne sau tobogane, toate acestea pot ajunge în ochii copilului dvs, provocând disconfort, mâncărime locală și aspect roșu, eventual cu umflarea pleoapelor sau a a întregii zone’ – a transmis medicul.
Pediatrul a explicat apoi care sunt deosebirile dintre iritațiile produse de factorii externi și afecțiuniile mai serioase ale ochilor.
„Dacă nu există febră, dacă nu are alte semne de răceală (strănut, tuse sau nas plin de muci verzi), dacă nu sunt secreții purulente la ochi, astfel încât să se trezească având ochii lipiți, atunci ne gândim mai degrabă la iritații produse de nisip, praf sau alți corpi străini. Sau la alergii… Mai ales dacă niciunul din aspectele locale nu existau înaintea plecării la plajă…
În acest caz ar fi util să curățăm cu blândețe ochii, cu ser fiziologic și cu o cârpă curată (comprese sterile sau cârpă sterilizată prin utilizare a unui fier de călcat). Și ne spălăm mâinile foarte BINE, înainte și după procedură.
Dacă are copilul mâncărimi severe și se freacă excesiv la ochi, ar putea ajuta un antihistaminic potrivit vârstei. Pe cale orală sau chiar picături cu antihistaminic în ochi. De exemplu Opatanol, la copiii peste 3 ani’ – a adăugat Mihai Craiu.
Medicul a mai spus că serul fiziologic ajută la curățarea zonei ochilor unde apar secreții. Iar picăturile cu antibiotic trebuie folosite dacă situația se complică și apar durerea și febra.
Citește și – Medicul Mihai Craiu, despre cât de periculoase sunt căpușele și cum le îndepărtăm fără riscuri
„Dacă există secreții purulente la ochiele trebuiesc îndepărtate, mai ales dacă sunt lipite genele sau copilul deschide greu pleoapele. Tot cu o cârpă sterilă, înmuiată în ser fiziologic călduț.
Pentru cruste extrem de aderente, nu frecăm mai tare, ci lăsăm compresa umedă pe ochiul închis, circa 1 minut, să se înmoaie secrețiile uscate.
Dacă manevrele locale nu ajută și apar durerea locală și/sau febră, ar putea fi necesare picaturi sau crema oculară cu antibiotic. De exemplu Tobradex la copiii cu vârsta peste 2 ani. Nu creme artizanale de gălbenele sau altceva, din cutii nesterile!!! Poate fi necesar chiar un consult medical dacă există durere locală intensă și fotofobie (nu suportă deloc lumina)’ – a continuat Mihai Craiu.
Cum punem picături în ochi copilului mic, care nu cooperează
În aceeași postare legată de posibilele afecțiuni ale ochilor în timpul verii, medicul pediatru Mihai Craiu a explciat și cum proecedăm când trebuie să punem picături în ochi copilului care nu vrea să accepte procedura.
„De obicei punem copilul culcat pe spate, cu capul pe pernă și îl rugăm să privească în exterior, poate și în sus… Cu degetul arătator al mâinii opuse celei pe care o folosim ca să punem picăturile în ochi (de obicei arătatorul mâinii stângi), tragem cu blândețe pleoapa de jos, apăsând în sens descendent, pe obraz, cam la o jumătate de centimetru sub pleoapă. Până când aceasta se deschide puțin, ca o fantă, ca un buzunar…
Citește și – Care sunt minutele esențiale din viața copilului mic. Mihai Craiu: „Să vă spun un secret. Sunt nouă!’
Cu mâna dreaptă lipim încheietura palmei noastre de fruntea copilului (să nu punem picaturile pe lângă, dacă acesta mișcă puțin capul) și apropiem capătul flaconului picurător, cam la 2 cm de fanta produsă la nivelul pleoapei inferioare, aplicând 1-2 picaturi. Fără să atingem ploapele sau genele cu flaconul.
Dacă nu vrea deloc să țină ochii deschiși și clipește chiar înainte de instilarea picăturilor, pentru că le vede când cad în ochi, putem recurge la o improvizație. Rugăm copilul să țină ochii foarte strânși și punem cele 2 picături în gropița de lângă rădăcina nasului, ca să nu se scurgă pe obraz. Apoi copilul va clipi de mai multe ori, stând culcat, ca să se întindă bine soluția’ – a recomandat medicul pediatru.
Foto – 123rf.com