O mamă a vorbit public despre modul în care a fost obligată să dea naștere fetiței care i-a murit în pântec, după ce solicitarea ei de inducere a travaliului a fost respinsă de medici, din cauză că maternitatea era plină.
Amy Walters, în vârstă de 24 de ani, din Walsall, a fost dusă la spital după ce a început să se plângă că nu mai simte mișcările bebelușului în timpul sarcinii.
„Am știut în adâncul că ceva nu este în regulă'
Ea a spus că a cerut ca travaliul să fie indus, dar acest lucru a fost respins deoarece maternitatea nu mai putea primi pacienți, din pricina lipsei de locuri.
Când a fost consultată de un medic, acesta nu a putut găsi bătăile inimii și doamnei Walters i s-a spus că fetița ei, Heidi, a murit. Femeia a fost apoi nevoită să-și nască fetița decedată.
Irina Nicolae, ex-A.S.I.A, a pierdut primul copil la cinci luni de sarcină. „Două zile a durat travaliul!’
„Este aproape imposibil să găsești cuvintele care să descrie cum au fost ultimele luni. Când am aflat că sunt gravidă, eram foarte bucuroși și abia așteptam să o primim pe Heidi în viața noastră. Inițial am crezut că voi primi cea mai bună îngrijire medicală posibilă. După 35 de săptămâni de sarcină, am început să fiu îngrijorată, deoarece Heidi era subdezvoltată.
Cu toate acestea, de fiecare dată când mă îngrijoram și vizitam spitalul, simțeam că nu eram cu adevărat ascultată. După Anul Nou am știut în adâncul că ceva nu este în regulă. Am vrut să rămân în spital, deoarece credeam că acesta ar fi cel mai bun loc pentru mine și Heidi ar putea fi monitorizată, dar am fost trimisă acasă.
„Tot ce ne doream era să o aducem pe Heidi acasă'
Acele două zile după ce a fost trimisă acasă au fost îngrozitoare. Nimic nu ne-a pregătit pentru vestea că Heidi murise. Am fost sfărâmați. A trebuit să o nasc pe Heidi fără viață’ – a povestit femeia, citată de Daily Mail.
„Aveam atât de multe planuri pentru viitor. Tot ce ne doream era să o aducem pe Heidi acasă și să începem viața de familie împreună. Ultimele luni au fost un adevărat amalgam de emoții și suntem atât de recunoscători pentru ajutorul și sprijinul pe care le-am avut.
Tot ce putem face acum este să împărtășim ceea ce ni s-a întâmplat pentru a-i face pe ceilalți părinți conștienți. Vreau să încurajez orice viitoare mamă să-și asculte sentimentele instincte și să ceară ajutor dacă simt că ceva nu este în regulă’ – a completat femeia.
După moartea lui Heidi, soții Walters au dat în judecată medicii de la maternitate pentru neglijență medicală.
Foto – Daily Mail