Un copil în vârstă de cinci ani, din localitatea Uricani, județul Hunedoara, a murit din cauza meningitei meningococice.
Cuprins
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara a informat medicii de familie, iar contracții copilului au primit tratament preventiv. Dar băiatul fusese la grădiniţă, așa că Primăriei Uricani i s-a solicitat să facă dezinfecţia unității de învăţământ.
„Am fost anunţaţi în data de 27 februarie, de către Centrul Regional de Boli Transmisibile, despre decesul unui copil, într-un spital din Timişoara, diagnosticul fiind de meningită meningococică. Colegii de la Compartimentul de Epidemiologie au aplicat metodologia de supraveghere şi control a bolii meningococice”, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, medicul Cecilia Birău, potrivit Observatornews.ro.
Băiatul a fost internat la Spitalul Louis Țurcanu din Timimșoara, în secția ATI, miercuri noaptea, dar boala a progresat extrem de rapid și agresiv, iar joi dimineața copilul a decedat.
Citește și – Un copil de patru ani a murit de meningită, după ce medicii i-au refuzat internarea
Toți cei care au intrat în contact cu copilul au primit tratament preventiv pentru meningita meningococică. S-a recurs la tratament întrucât vaccinarea nu se face în cazul contacţilor. Primăria Uricani, care administrează unitatea de învățământ, a făcut dezinfecţia la nivelul unității de învățământ.
Meningita meningococică, denumită și „boala care ucide în 48 de ore' o afecțiune bacteriană acută determinată de Neisseria meningitidis cunoscută și ca meningococ. Boala afectează mai ales persoanele cu iminitate deficitară din zonele aglomerate sau cu contatce strânse. Meningita meningococică se transmite pe cale aeriană, în urma contactului apropiat cu o persoană infectată, prin picături de salivă, din tuse sau strănut. Meningita meningococică este o boală mortală pentru care există vaccin. Deși vaccinul meningococic nu este inclus în schema națională de vaccinare din România, părinții pot lua măsuri pentru a-și proteja copiii, mergând la medic pentru a-l obține.
Citește și – Un copil a murit la spitalul din Motru. Era suspect de meningita.
Medicul infecționist Carmen Dorobăț a explicat care sunt principalele trei simptome ale meningitei care ar trebui să-i îngrijoreze pe părinți.
„Meningita este o boală a sistemului nervos central. Vorbim despre o infecție care se localizează la nivelul foiței care învelește creierul. Cum le spun eu la unii dintre pacienții mei, meningita înseamnă că ai o infecție pe creier. (…)
Simptomele sunt extrem de ușor de recunoscut, pentru că vorbim de trei simptome care caracterizează tabloul clinic al unei meningite, indiferent de agentul infecțios care o produce. Este vorba de febră, dureri de cap și vărsături.
Indiferent de vârstă, când vedem un bolnav care prezintă febră, durere de cap și vărsături, el trebuie să se adreseze medicului de la infecțioase. Evident că aceste simptome se pot datoria și unei infecții alimentare, însă trebuie să fie făcute verificări în plus' – a declarat doctorul Carmen Dorobăț potrivit wowbiz.ro.
Foto – arhivă