Cu teama am pasit pe usile spitalui. Urma sa nasc, in ciuda faptului ca nu aveam niciun simptom. M-am prezentat medicului cu zambetul pe buze insa cu inima stransa.
Prin natura profesiei mele lucrez zilnic cu copiii din mediul rural, cu parintii acestora si am ajuns sa le cunosc situatia financiara si familiala si am incercat sa-i ajut pe cei cu nevoi mai speciale si nu numai, oferindu-le imbracaminte, dar si facandu-le mici bucurii de Craciun, Paste sau 1 Iunie.
Pentru o buna dezvoltare, copilul de 2-3 ani are nevoie zilnic de o jumatate de ora de activitate fizica structurata - gimnastica, si inca o ora de activitate libera nestructurata - miscarea in aer liber.
Intr-o vara am fost in concediu la munte, in satul bunicilor mei. Acolo ploua mult, aproape in fiecare zi ai nevoie de umbrela daca iesi din casa, iar daca nu ai umbrela la tine, ploaia te uda leoarca.
Cand ieseam dintr-un magazin ma pomenesc la picioarele mele cu o fetita de 5-6 anisori, care imi cerea cu disperare si cu o fata trista, bani sa-si ia o paine.
Intr-o zi am fost la tara la bunicii sotului si acolo am cunoscut o fata care avea un bebe de 8 luni. Catalin al meu s-a jucat cu fetita mea, i-a dat sa pape si ei biscuiti, lua cate un biscuite din pachet si ii punea si ei in manuta si papa si ea incet incet.
Acum ceva timp am cunoscut o fetita minunata. Era micuta si fragila, insa in timp s-a facut frumoasa si vioaie. I-am daruit multa iubire, imbracaminte, jucarii si am incercat sa ii fac viata cat mai frumoasa.
Incerc sa ma abtin sa nu plang cand scriu povestea mea. Sunt o persoana miloasa, mai ales cand vine vorba de copilasi. Am o vecina foarte amarata, crescuta la casa de copii, care creste singura doi copii de 3 si respectiv 2 anisori.
Cand am vazut subiectul mi-am adus aminte de o zi foarte fericita, cand m-am dus la spital sa-mi vad finuta. Eu am nascut acum un an si cateva luni si am fost prima mamica dintre prietenele mele, dintre cunoscutii apropiati, asa ca ne-a fost putin mai greu sa invatam.
Numele meu este Ioana si am 26 ani. Povestea mea incepe in urma cu un an si 2 luni cand a venit pe lume cel mai scump ingeras, Larisa. A fost si este un copil foarte dori, atat de mine cat si de sotul meu.
Revazand subiectul concursului mi-a revenit in minte o batranica, pe care am ajutat-o nu cu foarte mult timp in urma. In oraselul nostru este piata (targ cu de toate) in fiecare zi de miercuri si vin oameni de prin imprejurimi si de la sate.
Cred ca in fiecare zi, involuntar sau nu, putem sa daruim ceva de la noi pentru a aduce un zambet pe fata celor din jurul nostru. Eu nu provin dintr-o familie instarita, dar din putinul nostru am reusit de multe ori sa daruim si altora si niciodata nu a intarziat si rasplata.
De cand l-am nascut pe Razvan am constatat ca este un baietel tare norocos. A primit in dar multe hainute, jucarii, dar in primul rand sanatate, voiosie si pofta de joaca.
Imi este greu sa vorbesc despre acest subiect, dar incerc pe scurt sa imi adun cuvintele si sa scriu o povestioara despre o familie cu 6 baieti, familia surorii mele.
Contrar parerii generale, rata de crestere scade dupa implinirea varstei de un an, iar ritmul se mentine lent in anii prescolari si preadolescenta.
Ieri am adus o raza de soare in inima unui copilas de 7 ani. Eram la plimbare cu puiul meu mic, Rares (are 8 luni) si am intalnit un copilas de 7 ani, Danut, care suspina "de mama focului" si avea lacrimile in ochi si pe obrajiori de iti era mai mare mila.
Langa noi avem o familie foarte saraca cu 5 copii. Doar tatal lucreaza, mama fiind somera. Si toti sunt copii cu buni simt si foarte bine educati. Asa ca de fiecare data cand lui Mihnea ii raman hainutele mici, le duc la aceasta familie, care se bucura foiarte mult.
Noi suntem o familie cu un baietel venit pe lume acum un an. Nu numai dupa ce a venit Alex in viata noastra am donat hainute si jucarii chiar si bani, dar si inainte.
Buna mamelor si copii, eu chiar ieri am facut un om sa zambeasca, o persoana in etate, care iesise de la spital si doctorii ii dadusera un diagnostic trist.
Zilele trecute eram intr-un mijloc de transport in comun. Langa mine, o femeie imbracata ponosit isi tinea in brate pruncul. In ochii lui nu am vazut bucuria ce ti-o da copilaria, ci tristete si suferinta.