Organizeaza-te si scapa de stres

Chiar si cea mai organizata dintre femei este pusa in dificultate dupa ce vine pe lume un copil. O prietena care avea propria afacere si se ocupa de organizare de eve­ni­mente (ceea ce presupunea zeci de intalniri saptamanale si un program stabilit la secunda) s-a decla­rat invinsa dupa prima luna.

„Nu inteleg cum m-am descurcat pana acum si un ghemotoc de om ma da complet peste cap. Ziua trece inainte sa apuc sa fac ceva si sunt incontinuu obosita.

Dar pentru ca in vocabularul Andradei expresia „nu se poate nu exista, dupa primele doua luni a abordat altfel problema.

Si-a facut un in­treg sistem: si-a impar­tit ziua pe ore si sar­cini, a luat in calcul programul de somn al Marei – feti­ta ei -, precum si orele ei de veghe si a descoperit cateva posi­bile solutii. Asadar, ia aminte la cele de mai jos!

Primul pas spre o mai buna organizare este, evident, sa constientizezi ca ai o problema. Apoi, sa iei o agenda asemanatoare celei pe care o foloseai pe vremea cand lu­­crai si sa-ti faci un plan al zilei.

Trucul Andradei a fost sa econo­mi­seasca timp de dimineata pre­gatindu-si cat mai multe de cu seara. La prima ora a zilei avea deja pregatita tinuta Marei pentru plimbarea de dimineata, precum si propria tinuta, si avea deja ste­rilizate toate biberoa­nele.

In masina de spalat
Daca petreci cel putin zece mi­nute incercand sa impere­chezi sosete care se compor­ta precum vapoarele prin Triun­ghiul Bermudelor, poti aplica solutia pe care a ga­sit-o prietena mea: ea pune sosetele fieca­ruia dintre membrii familiei in niste sacu­leti speciali, de panza, inainte de a da drumul masinii de spalat.

La sfarsitul programului, nu mai are nici problema identi­ficarii – care sosete apartin cui – si nici nu trebuie sa rezolve misterul disparitiei sosetelor, care au „bunul obicei sa se incurce printre alte lucruri.

Economiseste timp!
In fiecare luna ai de platit facturi si, cum sotul ajunge acasa dupa orele de program ale celor de la cablu, internet, electrica, Romtelecom etc., iar tie ti-e greu sa te depla­sezi cu caruciorul prin jumatate de oras, invata sa utilizezi internet banking.

Din ce in ce mai multe banci fur­ni­zeaza acest serviciu si iti ia fix 10 minute sa platesti facturile curente, pentru achitarea carora ai pierde ore intregi. Scapi de drumuri, de aglomeratie, de functionare plictisite, de incepatorii carora le trebuie jumatate de ora sa intre in sistem si uite-asa.

Page: 1 2

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole