Ce sindrom manifestă femeile care suferă avorturi spontane

Potrivit unui studiu al cercetătărilor britanici, aproximativ o treime dintre femeile care au suferit un avort spontan sau o sarcină extrauterină manifestă sindromul stresului posttraumatic.

Cercetătorii de la Tommys National Centre for Miscarriage Research, din cadrul Colegiului Imperial din Londra, au ajuns la concluzia că o treime dintre femei suferă de acest sindrom la o lună după incident, în timp ce o cincime prezintă această tulburare medicală la nouă luni după.

La acest studiu au participat 650 de femei care au suferit un avort spontan în primele 12 săptămâni de sarcină sau a avut o sarcină ectopică (când ovulul se implantează în afara uterului și nu se poate dezvolta).

La o lună de la avort, 29% dintre femei sufereau de sindrom de stres posttraumatic, 24%, de anxietate moderată până la severă, iar 11%, de depresie moderata până la severă. La nouă luni, procentele au scăzut la 18%, 17%, respectiv 6%.

Este un proces similar doliului

„Foarte multe femei suferă un avort spontan în primul trimestru de sarcina”, a spus Priya Gopalan, șeful secției de psihiatrie de la UPMC Magee Womens Hospital din Pittsburgh, SUA, care nu a participat la studiu. Este un proces similar doliului, iar pentru unele femei devine patologic, manifestând sindrom de stres posttraumatic.

Femeile cu sindromul de stres posttraumatic prezintă mari riscuri de a avea și alte probleme de sănătate, precum hipertensiune arterială, depresie și anxietate.

Acest sindrom se poate manifesta mai ales la persoane care au trecut prin întâmplări traumatizante, violente (razboi, catastrofe naturale, tortură, viol).

Acesta este primul studiu care a examinat impactul avortului spontan suferit în primul trimestru de sarcina și al sarcinii extrauterine asupra sănătății mintale a femeilor.


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton