Sucul de fructe in dieta copiilor. Care sunt recomandarile pediatrilor

Mult timp, sucul de fructe a fost recomandat de pediatri ca fiind o sursa de vitamina C si o sursa suplimentara de apa pentru copiii mici care au inceput diversificarea. Uneori se recomanda si in caz de constipatie la cei mici.

In prezent, se considera ca sucul de fructe, fie el si proaspat stors, facut in casa, are mai multe dezavantaje decat avantaje, anunta revista Academiei Americane de Pediatrie

Ce contine sucul proaspat de fructe

Sucul de fructe contine apa si carbohidrati, inclusiv fructoza, sucroza, glucoza si sorbitol. Continutul de carbohidrati este intre 11% si 16%, in timp ce laptele uman sau formula contin 9% carbohidrati.

Unele sucuri contin vitamine, dar in cantitati destul de mici. Ele nu contin minerale importante (magneziu, calciu) si nici grasimile si proteinele care sunt prezente in lapte. De asemenea, sucurile de fructe nu contin fibre, care sunt importante pentru tranzitul intestinal.

De ce nu se mai recomanda sucurile de fructe

Asadar, sucul nu este un aliment valoros in dieta unui copil mic. Este sarac in nutrienti si bogat in zahar. Hidratarea poate fi asigurata prin lapte sau apa, in timp ce necesarul de vitamine poate fi asigurat prin consumul de legume si fructe intregi.

Zaharul din sucuri nu poate fi absorbit in totalitate de intestinul unui copil mic, iar excesul ramane in colon, unde fermenteaza si poate produce balonare, flatulenta, diaree si crampe abdominale.

Mai mult, anumite sucuri pot fi periculoase atunci cand copilul ia un tratament medicamentos. S-a descoperit ca sucul de grapefruit contine substante care inhiba activitatea unor enzime necesare in ‘prelucrarea’ medicamentelor de catre corpul copilui. Este posibil sa fie si cazul altor fructe, insa mai sunt necesare studii.

Evident, sucurile de fructe sunt cu desavarsire interzise la copiii sub sase luni, care trebuie hraniti exclusiv cu lapte de san sau formula. Inainte de sase luni, sucul nu numai ca nu este necesar, dar poate chiar sa inlocuiasa in preferintele copilului laptele, ceea ce va duce la malnutritie.

‘Este optim sa evitati complet sucurile de fructe inaintea varstei de un an’

Aceasta este recomandarea Academiei Americane de Pediatrie. Expertii spun ca atunci cand decidem sa dam copilului suc, indiferent de varsta lui, trebuie sa il primeasca in cana, si nu in biberon deoarece riscul de carii este foarte mare.

Dupa un an, sucul de fructe poate fi oferit ca o gustare, ocazional. Copilul nu trebuie sa-l bea pe parcursul unei zile intregi din cauza riscului de carii. De asemenea, este interzi sa ii oferi copilului suc pentru a-l calma atunci cand plange.

Totusi, fructele raman, pentru cei mici, un aliment valoros si expertii le recomanda sub forma de piure.

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole