Despre ciocolată știm toate că are efectul de a ne reda buna dispoziție, dar din păcate, are și efectul secundar de a ne dărui kilograme în plus. Din fericire, există însă și alte alimente-minune pe care poți să le mănânci ca să scapi de depresie. Uite ce recomandă specialiștii, pentru ca să scapi de stările
Alimentația în sarcină este una dintre marile griji ale viitoarelor mămici. Dar când esti însărcinată nu trebuie să ”mănânci cât pentru doi”, decât la figurat. La sfârșitul celor 9 luni nu ar trebui să ai în plus mai mult de 16 kilograme, spun medicii. În timpul sarcinii ai nevoie de doar 10-15% mai multe calorii
Toate sondajele în rândul celor recent devenite mămici demonstrează că sexul este ultimul pe lista de dorințe. Oboseala și toate grjile legate de sănătatea și programul de masă al celui mic își spun cuvântul și de la o săptămână la alta, te trezești la botez, fără să-ți mai amintești cam cum se fac bebelușii… Iată