Ce să mănânci ca să scapi de depresie

Despre ciocolată știm toate că are efectul de a ne reda buna dispoziție, dar din păcate, are și efectul secundar de a ne dărui kilograme în plus. Din fericire, există însă și alte alimente-minune pe care poți să le mănânci ca să scapi de depresie.  Uite ce recomandă specialiștii, pentru ca să scapi de stările proaste.

 

 

 

Legume verzi

Spanacul, varza de Bruxelles, asparagus – sunt foate bogate în folați și vitamina B și reduc simptomele depresiei. Folații sunt necesari creierului pentru a elibera serotonina și dopamina. Cercetătorii de la Harvard au folosit cu succes în tratarea pacienților care suferă de depresie aceste legume minune, datorită cărora pacienții s-au simțit mai calmi, mai feritciți și mai plini de energie decât de obicei.

 

Fructe 'vesele'

Fructele viu colorate (în portocaliu, roșu) precum portocalele sau papaya sunt bogate în vitamina B6 și acid folic, ambele substanțe care lipsesc în cazul celor care suferă de depresie.

Pește

Uleiul din pește, bogat în acizi grași esențiali, necesari pentru buna funcționare a creierului și a sistemului sushicardiovascular – este un nutrient care luptă eficient cu depresia. Studiile arată că în urma unui aport crescut de Omega-3 (fie datorită unui regim bazat pe pește, fie prin administrarea de suplimente), pacienților suferinzi de depresie li s-a micșorat doza de antidepresive. Somonul și macroul sunt cele mai bogate în Omega-3 și conțin un nivel mai scăzut de mercur față de alți pești. În plus, pentru că au puține calorii, puteți mânca suficient, fără grija că acul cântarului va sări.

 

Șofran 

Condimentul preparat din planta crocus sativus – o plantă mediteraneană cu proprietăţi terapeutice – era utilizat de persani și de tibetani din cele mai vechi timpuri, pentru tratarea stărilor proaste și calmarea nervilor. Un studiu realizat în Iran a demonstrat că administrarea unor capsule conținând 30 mg de șofran a avut aceleași efecte ca după un tratament cu Prozac

 

Carbohidrați

Carbohidrații ajută creierul să secrete serotonină – de aceea, o brioșă cu făină integrală sau o porție de ovăz cu stafide sau 2-3 biscuiți din făină integrală, savurați cu miere ne iau cu mâna, parcă, starea de depresie, după doar 20 de minute de la ingerare. Desigur,  carbohidrații trebuie consumați cu moderație, căci ei sunt vinovați și pentru acumularea de kilograme, care, în sine, produce o stare de depresie.

foto Shutterstock

 


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton