Pentru cei mai mulţi dintre noi, căderea părului reprezintă o problemă căreia cu greu îi găsim leac. Cauzele sunt numeroase: stresul, poluarea, regimul alimentar drastic, lipsa unor vitamine (A, B, C, E), folosirea în exces a uscătorului de păr, prinderea părului în coadă pentru mult timp, vopsitul mult prea des, folosirea unor produse cosmetice care
Ştim că eşti o mamă ocupată şi timpul nu-ţi ajunge să le faci pe toate, chiar dacă ziua ar avea 30 de ore. Iar atunci când vine vorba de priorităţi, mereu te laşi pe ultimul loc. Tocmai de aceea, ne-am gândit să îţi oferim soluţii naturale, rapide şi eficiente, care să te ajute în ritualul