Megan Fox, însărcinată pentru a doua oară, arată spectaculos, chiar dacă are deja burtica vizibilă. Actrița de 27 de ani nu-și mai ascunde formele, după ce a confirmat a doua sarcină la sfârșitul lunii august, la doar 11 luni după ce l-a născut pe Noah. Megan Fox, care ține foarte mult la viața ei privată,
Britanicii și-au văzut prințesa cu burtica de gravidă, iar acum mor de curiozitate să afle sexul copilului. Deși nu a fost făcut un anunț oficial, un detaliu se pare că a dat-o de gol pe ducesa de Cambridge. Kate Middelton a încercat să ascundă o informație pe care britanicii o așteaptă cu sufletul la gură
Olivia Steer, prezentatoarea emisiunii „Doamne de poveste”, difuzată de postul Acasă TV, este adepta regimului raw-vegan, adică fără produse de origine animală şi fără preparare termică. Pe scurt, crudivor. Soţia lui Andi Moisescu este întotdeauna pregătită cu reţete şi meniuri speciale, sută la sută sănătoase. Iar toate aceste beneficii din alimentaţie se observă pe tenul
Te-ai întrebat de multe ori cum reuşesc vedetele de la Hollywood să fie mereu impecabile?
Un sondaj realizat de TODAY moms pe mai mult de 25.000 de mame a scos la iveală adevăruri pe care noi toate le cunoaștem, dar nu prea vrem să le recunoaștem. Tu îți regăsești secretul pe această listă? Mama vrea puțin timp pentru ea Un corp mai atrăgător? Un venit mai mare?
Un degetel ridicat, o privire peste umar, un zambet timid… Descopera limbajul secret al bebelusilor!