Pe 22 iulie 2013, Ducesa Kate şi Prinţul William au devenit părinţii unui băieţel de 3,8 kg – Prinţul George Alexander Louis. Anul acesta, în aprilie, este aşteptat al doilea copilul al cuplul regal. Până la apariţia primelor imagini cu cel de-al doilea moştenitor regal, avem timp să răsfoim albumul cu fotografii din copilăria membrilor familiei regale britanice.
După îndelungi ore de travaliu, soţia prinţului William al Marii Britanii, Kate Middleton, a născut. Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, a adus pe lume un băieţel. Bebeluşul regal a venit pe lume la ora 16:24. Proaspăta mămică şi fiul ei vor rămâne la spital peste noapte. Micuţul are 3,800 kilograme. Bebeluşul este primul copil al
Catherine Middleton, Ducesă de Cambridge, a intrat în travaliu. Primul copil al ei şi al Prinţului William se va naşte astăzi. Catherine, Ducesă de Cambridge, a fost dusă, în această dimineaţă, înainte de ora locală 6.00, la Spitalul St Mary din Londra, deoarece naşterea s-a declanşat, informează presa din Marea Britanie. Potrivit unui comunicat de
Cine a spus că viaţa e dreptă? După ce că au succes, arată foarte bine şi toată lumea le admiră, mai au şi gene puternice, pe care le transmit copiilor lor, la fel de reuşiţi. Vorbim despre vedete ai căror copii le seamănă atât de bine, c-ai zice că sunt copie la indigo. Aceeași formă
Când eşti celebru, bogat şi fără obligaţii, alegerile pe patru roţi sunt relativ simple: Ferrari, Bentley, Maybach, Lamborghini etc. Însă atunci când ai copii şi la aproape orice drum pleci cu jumătate din casă după tine, lucrurile devin mai complicate… Se pare că în rândul părinţilor celebri, câştigatoare detaşate sunt SUV-urile (sport utility vehicle) –
Tuturor ne face plăcere să răsfoim, din când în când, albumul cu amintiri și să poposim asupra fotografiilor din copilărie, când lumea era toată a noastră și n-aveam nicio grijă. Până la apariția primelor imagini cu cel mai așteptat copil al momentului – moștenitorul regal (care poate veni pe lume din clipă în clipă), vă
În timp ce toată lumea aşteaptă vestea cea mare (naşterea bebeluşului regal), Alison Jackson (fotograf) a pus în scenă, cu ajutorul sosiilor, viaţa de zi cu zi a Prinţului William şi Ducesei Kate Middleton în ultima lună de sarcină a acesteia, imaginându-şi cu ce s-ar putea ocupa viitorii părinţi în această perioadă. Fotografiile îi
Cu un tată chipeş şi o mamă superbă (şi o mătuşă atrăgătoare – Pippa Middleton, precum şi un unchi simpatic – Prinţul Harry), bebeluşul lui William şi Kate – aşteptat zilele acestea cu sufletul la gură de întreaga lume – nu are cum să fie decât adorabil. Dar pentru că suntem cu
De la naşterea prinţului Harry, acum aproape 29 de ani, nu s-a mai creat atâta vâlvă în jurul unui bebeluş regal. Atunci când Prinţul William şi Ducesa Kate Middleton au anunţat că aşteaptă primul lor copil, toată lumea s-a pregătit să urmărească evoluţia sarcinii Ducesei de Cambridge şi, bineînţeles, stilul vestimentar pe care îl va
În cel mai recent viodeclip, Britney Spears are alături două tinere talente: băieții săi Sean Preston, 7 ani, şi Jaden James, 6 ani. Starul pop în vârstă de 31 de ani a postat această fotografie pe Instagram cu mesajul: ”Doamne, ce drăguţi sunt băieţii mei!” Videoclipul pentru noul single Ohh La La a fost lansat
La 65 de ani, Steven Tyler, solistul Aerosmith este departe de imaginea bunicului tipic. Milo, nepotul cântărețului, născut în 2004, are un bunic super-cool. Liv Tyler l-a dus pe Milo la un concert de-al tatălui ei când micuțul avea doar 3 ani și chiar dacă atunci n-a înțeles mare lucru și avea și căști pe
E greu să crești un copil în doi, darămite de unul singur. Rolul de părinte singur nu este ușor, nici măcar pentru cei celebri și bogați. Totuși, o mulțime de celebrități nu se sperie de statutul de mamă singură. Unele vedete au ajuns în această situație după un divorț, iar o nouă relație nu se
Poate că Angelina Jolie este cea mai mediatizată mamă adoptivă, dar actrița este doar una dintre celebritățile care au adoptat. Oricum, cu cei (deocamdată doar) trei copii adoptați, Angelina nu e nici pe departe pe locul I în topul mamelor adoptive. Actrița Mia Farrow – rămasă în conștiința publicului pentru rolul ei din Marele Gatsby,
Au o imagine de părinți model, dar la o investigație mai amănunțită descoperi repede că multe vedete au ceva rufe murdare prin trecutul lor. Și în timp ce acum sunt părinții celebri, ocupați să schimbe scutece și să declare prin reviste cum copiii le-au schimbat viața, acum câțiva ani erau ocupați să dea declarații prin
Nu te numești vedetă adevărată dacă n-ai lansat și tu măcar o carte-două. Actori și cântăreți deopotrivă au învățat acest lucru și s-au pus pe treabă – unii au scris povestiri, alții povești de adormit copiii (la propriu), câțiva și-au expus poveștile de viață sau au împărtășit alegerile lor sănătoase cu milioanele de fani. Joaca
A trecut ceva vreme de când tot globul a vorbit despre ea, în urma celebrei secvențe din Basic Instinct, dar Sharon Stone pare avidă de atenție din nou. Actrița a ieșit la cumpărături cu fiul ei cel mare, Roan (13 ani) într-o bluziță mai mult decât străvezie. Deși arată spectaculos la 55 de ani, Sharon
Ei fac o mulțime de doamne și domnișoare să suspine. Țin capul de afiș al marilor producții cinematografice sau adună zeci de mii de fani pe stadioane, la concert. Pentru copiii lor sunt doar ”tati”, dar pentru noi sunt hot! Noul val de tătici sexy îl are în frunte pe Channing Tatum, devenit acum două
”Fun family day at Disneyland” a scris supermodelul de 32 de ani lângă poza pe care a postat-o pe Instagram. Gisele și (la fel de) frumosul ei soț (Tom Brady) i-au dus pe băieți – Jack (5 ani) și Benjamin (3 ani) să se joace în Disneyland (Anaheim, California) Cei doi mai au o fetiță
Deși luna aceasta ar trebui să nască, Penélope Cruz n-a lăsat burtica să-i stea în drum la ședința foto pentru un brand de lux și a demonstrat că și o viitoare mămică poate arăta absolut spectaculos. Pozele realizate de Penélope pentru campania publicitară a colecției de toamnă-iarnă 2013 a brandului spaniol Loewe o arată în ipostaze
Angelina Jolie are, ce-i drept, zâmbet de Mona Lisa. Așa au crezut artiștii înscriși într-o competiție pe site-ul Worth 1000.com, pe care au fost publicate fotografii în care vedetele au fost personaje principale, transpuse în tablouri celebre. Unele fotografii au fost prelucrate în doar câteva minute, în timp ce pentru alte imagini, fotografii au lucrat