Brad Pitt se află în plin turneu de promovare a noului săi film World War Z și l-a luat pe un membru al numerosului clan Jolie Pitt cu el. Pax Thien, băiatul cuplului cel mai celebru de pe planetă, îl însoțește mândru pe tati la ”serviciu”. Paparazii i-au surprins zilele trecute pe Brad și Pax
Peste ocean, sportul intră în viața copiilor, fie ei și ai celebrităților, de la cele mai mici vârste. Actori, cântăreți, sau manechine celebre umblă foarte des cu bicicleta și își învață și copiii să facă mișcare. Pe biciclete sau trotinete, micuțele vedete își însoțesc părinții (mai) celebri. Iată-i surprinși în plină activitate sportivă:
Zilele trecute, la vizionarea filmului Just Like a Woman , Sienna Miller le-a dezvăluit jurnaliștilor care i-au complimentat coafura că fiica ei, Marlowe este mai nou hair-stylistul ei. Înainte de fiecare eveniment, o sabotează pe mami, lăsându-i iaurt și urme de mâncare prin păr în momentul în care își iau ”la revedere”. Chiar și așa,
Între două concerte, Beyoncé se relaxează cu fiica ei, într-o vacanță tropicală. Cântăreața a postat sâmbătă câteva fotografii pe pagina ei Tumbrl. Fotografia alb-negru cu Beyoncé și micuța Blue Ivy, în vârstă de un, a făcut deja vâlvă în rândul fanilor vedetei. Ca o adevărată divă, Beyoncé poartă ochelari de soare și cercei spectaculoși, are părul
Spre surprinderea celor care-i știu imaginea de băiat rău și scandalagiu, Colin Farrell este un tată extrem de atent, iubitor și grijuliu. Paparazzi îl surprind deseori împreună cu cel de-al doilea fiul al său, Henry Tadeusz, fie la o înghețată, fie pe drumul dinspre grădi sau la joacă prin parc. După propriile lui mărturisiri, viața
Vedetele sunt și ele femei, ca noi, muritoarele. Și dacă nu ar avea presiunea de a reveni în formă după naștere cât ai zice ”showbiz”, probabil că ar duce și ele multă vreme kilogramele în plus. Uneori, o armată întreagă de antrenori personali și nutriționiști le ajută, alteori o dietă ca oricare alta e dublată
Cu toate că este însărcinată în aproape opt luni, ducesa Kate Middleton a arătat superb zilele trecute, la ceremonia oficială prilejuită de sărbătorirea a 60 de ani de la încoronarea reginei Elisabeta, eveniment ce a avut loc la catedrala Westminster Abbey, din Londra, şi a reunit toţi membrii Casei Regale. Într-o rochie nude asortată cu
Beyoncé nu a pus capăt zvonurilor că ar fi din nou însărcinată. Deși săptămâna trecută a postat o poză cu ea și soțul savurând un pahar cu vin, cântăreața a râs destul de neconvingător când a fost întrebată într-un interviu dacă este însărcinată. Moderatoarea emisiunii USA Today, Savannah Guthrie a întrebat-o în timpul pauzei dintr-un
A împlinit doar doi ani, dar Willow Sage (fetița lui Pink și a lui Carey Hart) are deja prieteni celebri. La petrecerea ei aniversară au participat copiii actrițelor Sandra Bullock și Selma Blair. Willow Sage Hart calcă pe urmele petrecăreței ei mame, care i-a organizat aniversarea cu personaje din Sesame Street. Louis, băiețelul Sandrei Bullock,
Andreea Marin a sărbătorit ziua de 1 Iunie printre copii, cu ocazia unui eveniment organizat de un spital privat. Vedeta, care este imaginea spitalului, a fost prezentă la deschiderea unei secţii de pediatrie, ocazie cu care clădirea s-a umplut de copii. Andreea Marin a prezentat evenimentul, a stat de vorbă cu cei mici, cu părinţii
Cei patru copii ai Nicoletei Luciu au dorit să ureze „La Mulţi Ani!” tuturor copiilor. Într-o fotografie postată pe pagina de Facebook a mamei lor, micuţii – Zsolt Jr., în vârstă de patru ani şi zece luni, şi tripleţii Kim, Karoly şi Kevin, care au un an şi opt luni – stau frumos aşezaţi la
Andreea Marin, Andreea Esca, Andi Moisescu, Andreea Raicu, Loredana, Inna, Elena Gheorghe, Antonia, Smiley, Marius Moga, Corina Caragea, astăzi cele mai mediatizate vedete din showbizul autohton, au păstrat fotografii din cea mai frumoasă perioadă a vieții lor: copilăria. Iată cum arătau vedetele din România când erau mici şi fară griji:
Mircea Radu, în prezent aflat la pupitrul Telejurnalului de weekend de la TVR1, se pregăteşte de un eveniment foarte important în viaţa sa. El urmează să devină tătic pentru prima oară, astfel că emoţiile sunt şi mai mari, atât pentru soţia sa, Raluca Olaru, care se află în ultimele luni de sarcină, cât şi pentru
Vedete din televiziune, muzică, film şi modă s-au reunit miercuri seară la Restaurantul Diplomat (Clubul Diplomatic) la cel mai aşteptat eveniment monden al anului: petrecerea VIVA! Aşa cum era de aşteptat, vedetele s-au întrecut în toalete elegante, defilând pe covorul auriu în rochii lungi şi vaporoase sau în ţinute super-sexy, demne de o petrecere glam
Binecunoscuta cântăreaţă columbiană şi-a găsit fericirea alături de fotbalistul iberic Gerard Piqué, împreună cu care are un băieţel frumos foc, pe nume Milan. Ca dovadă a faptului că Shakira şi Gerard Piqué formează o familie extraordinară stă cea mai recentă fotografie postată de aceştia pe Facebook. În imagine, cele două vedete apar alături de cea
Deși ne place să le admirăm pe covorul roșu, ne fascinează și mai mult să ne întâlnim cu vedetele în viața ”civilă”. Căscăm gura atunci când le vedem în situații în care seamănă cu noi, ”muritorii” și fără să vrem, ne lăsăm influențați de alegerile lor. Atunci când o vedetă este fotografiată într-un magazin anume,
Uneori, mai periculos decât să locuiești în New York este să te ducă mama ta la școală. Paparazzi au surprins-o zilele trecute pe actrița Sarah Jessica Parker ducându-și băiețelul (James) la școală. Lăudabil, desigur, mai ales când vorbim despre o vedetă care și-ar permite să angajeze o bonă. Sarah, care și-a făcut un obicei din
Pepe este cel mai fericit bărbat din lume: nu numai că în carieră totul merge ca pe roate, dar şi în plan familial lucrurile sunt minunate. Pepe este extrem de fericit, mai ales că micuţa Maria, de 9 luni, a rostit deja primele cuvinte. „Tot timpul pe care îl petrec acasă sunt în compania micuţei
Shakira a revenit la formele care au consacrat-o! – au comentat jurnaliștii mondeni după ce cântăreața a fost surprinsă la cumpărături cu băiețelul ei, Milan. Shakira a mărturisit recent, într-un interviu acordat revistei Us, că a simțit o mare presiune de a reveni în formă foarte repede după nașterea primului său copil. ”Pentru mamele și
Denise Richards ar câștiga, cu siguranță, premiul de ”cea mai bună mamă vitregă”. Actrița a fost fotografiată de paparazzi ducându-i pe băieții gemeni ai fostului soț, Charlie Sheen, la școală. Bob și Max se află temporar în grija actriței pe perioada în care mama copiilor este într-o clinică, pentru a-și trata dependența de droguri. Denise