Te-ai săturat să te ocupi numai tu de copii, de curăţenie, de gătit, de făcut piaţa? Pune piciorul în prag şi aplică metodele corecte, pentru a-ţi convinge soţul că e momentul să preia din responsabilităţi! Faci totul în casă şi, cu cât faci mai multe, cu atât eşti mai puţin apreciată. Situaţia te nemulţumeşte, însă
Tuturor ne face plăcere să răsfoim, din când în când, albumul cu amintiri și să poposim asupra fotografiilor din copilărie, când lumea era toată a noastră și n-aveam nicio grijă. Până la apariția primelor imagini cu cel mai așteptat copil al momentului – moștenitorul regal (care poate veni pe lume din clipă în clipă), vă
Mass-media, şcoala, familia, modelul personal contribuie zilnic la stilul de viaţă al unei societăţi. Astfel, observăm că, alături de criza economică, criza morală face tot mai multe victime, iar lipsa iubirii se simte acut. De aceea, am ales să-ţi vorbim despre iubire la modul concret. Departe să fie un lucru abstract, iubirea, ca
În timp ce toată lumea aşteaptă vestea cea mare (naşterea bebeluşului regal), Alison Jackson (fotograf) a pus în scenă, cu ajutorul sosiilor, viaţa de zi cu zi a Prinţului William şi Ducesei Kate Middleton în ultima lună de sarcină a acesteia, imaginându-şi cu ce s-ar putea ocupa viitorii părinţi în această perioadă. Fotografiile îi
Nu-i uşor să fii bunică, trebuie să uiţi că eşti mamă, trebuie să vrei ce este mai bine pentru nepotul tău, înainte de a vrea ce e mai bine pentru copilul tău. Se schimbă cumva priorităţile. Numai bunicii egoişti pun înaintea nepotului copilul lor. A fi bunic este şi ciudat, şi minunat. Poţi să te
Cu un tată chipeş şi o mamă superbă (şi o mătuşă atrăgătoare – Pippa Middleton, precum şi un unchi simpatic – Prinţul Harry), bebeluşul lui William şi Kate – aşteptat zilele acestea cu sufletul la gură de întreaga lume – nu are cum să fie decât adorabil. Dar pentru că suntem cu
Să te căsătoreşti, ori să duci o viaţă de celibatar/ă? Aceasta este întrebarea. Ne-am gândit să vă oferim, pe rând, argumente pro şi contra pentru ambele variante. La final, voi alegeţi! Celibatul presupune să-ţi organizezi viaţă după cum doreşti, să munceşti doar pentru tine, nu şi pentru încă doi-trei membri ai familiei. Atunci când eşti
Iar a făcut copilul tău o prostie (chiar mai mare decât precedenta)? Parcă, parcă, ai ridica mâna să-l loveşti. Respiră adânc și alege altă soluţie. Sfaturile următoare te vor ajuta să-l disciplinezi şi să treci mai uşor peste momentele tensionate din relaţia voastră: 1. Fii hotărâtă, dar nu te enerva! Copilul te va asculta
De la naşterea prinţului Harry, acum aproape 29 de ani, nu s-a mai creat atâta vâlvă în jurul unui bebeluş regal. Atunci când Prinţul William şi Ducesa Kate Middleton au anunţat că aşteaptă primul lor copil, toată lumea s-a pregătit să urmărească evoluţia sarcinii Ducesei de Cambridge şi, bineînţeles, stilul vestimentar pe care îl va
În cel mai recent viodeclip, Britney Spears are alături două tinere talente: băieții săi Sean Preston, 7 ani, şi Jaden James, 6 ani. Starul pop în vârstă de 31 de ani a postat această fotografie pe Instagram cu mesajul: ”Doamne, ce drăguţi sunt băieţii mei!” Videoclipul pentru noul single Ohh La La a fost lansat
Studiile spun că diferența ideală de vârstă între un bărbat și o femeie implicați într-o relație ar fi de 4 ani și 4 luni. Dar realitatea contrazice toate studiile și statisticile. Americanii numesc (relație de) mai-decembrie cuplul în care există diferență mare de vârstă. Și dacă nimeni nu mai ridică din sprânceană la relațiile în
După o anumită vârstă (și numărătoarea începe din adolescență) cu toții avem un trecut. Dar, cu excepția cazului în care te căsătorești cu primul venit, niciun soț nu dorește să audă prea multe despre foștii tăi. Dacă vrea, ar trebui ca asta să te pună pe gânduri…Iată câteva lucruri pe care să NU le spui
La 65 de ani, Steven Tyler, solistul Aerosmith este departe de imaginea bunicului tipic. Milo, nepotul cântărețului, născut în 2004, are un bunic super-cool. Liv Tyler l-a dus pe Milo la un concert de-al tatălui ei când micuțul avea doar 3 ani și chiar dacă atunci n-a înțeles mare lucru și avea și căști pe
Un copil se poate pierde extrem de ușor când suntem în vacanță. Un minut ne neatenție pe plajă este suficient pentru ca un mic explorator să plece la plimbare. Dacă ești cu un bebeluș în vacanță, singurul lucru pe care-l poți face este să fii cu ochii pe el continuu. Nicio secundă cel mic să
E greu să crești un copil în doi, darămite de unul singur. Rolul de părinte singur nu este ușor, nici măcar pentru cei celebri și bogați. Totuși, o mulțime de celebrități nu se sperie de statutul de mamă singură. Unele vedete au ajuns în această situație după un divorț, iar o nouă relație nu se
De multe ori se consideră că gelozia e un semn de iubire – că ești gelos doar pentru că îți pasă. Dar gelozia și posesivitatea sunt o povară pentru orice relație. În timp ce unele cupluri se refac chiar și după aventura unuia dintre parteneri, prea puține relații rezistă când soțul (sau soția) suferă de
Poate că Angelina Jolie este cea mai mediatizată mamă adoptivă, dar actrița este doar una dintre celebritățile care au adoptat. Oricum, cu cei (deocamdată doar) trei copii adoptați, Angelina nu e nici pe departe pe locul I în topul mamelor adoptive. Actrița Mia Farrow – rămasă în conștiința publicului pentru rolul ei din Marele Gatsby,
Ceasul biologic este un mecanism care, până nu demult, nu dădea greș în a ticăi în mințile tuturor femeilor, alertându-le în privința conceperii. Indiferent de vârstă, majoritatea suntem atrase de un cărucior în care se alintă un bebeluș, proiectăm acel „cum ar fi dacă“ de câte ori avem ocazia, iar când intram într-o relație, nu
Au o imagine de părinți model, dar la o investigație mai amănunțită descoperi repede că multe vedete au ceva rufe murdare prin trecutul lor. Și în timp ce acum sunt părinții celebri, ocupați să schimbe scutece și să declare prin reviste cum copiii le-au schimbat viața, acum câțiva ani erau ocupați să dea declarații prin
Când te duci la dentist te aștepți să-ți trateze problemele cu dinții, nu să te diagnosticheze cu diabet, așa cum nu te-ai aștepta ca un oftalmolog să-ți spună că ai colesterolul mărit. Și totuși multe astfel de situații se întâmplă. Oftalmologul În 65% dintre cazuri, oftalmologii sesisează simptomele colesterolului mărit înaintea medicului generalist, arată