Dupa nastere, poti avea un real soc cand iti vezi burta, pana acum atat de intinsa, iar dintr-o data lasata. Legarea burtii dupa nastere se presupune ca te-ar putea ajuta sa iti recapeti tonusul si sa dai inapoi burtica pe care ai format-o in timpul sarcinii. Insa chiar sa functioneze? Merita sa porti centura postnatala?
Sunt insarcinata, actualmente in trimestrul al treilea si traiesc cu drag fiecare moment, avand parte de o sarcina chiar usoara, as zice eu, daca n-as avea arsuri frecvente. Dar pana si alea trec cu apa. De cand a inceput sa devina vizibila sarcina, am auzit fel si fel de intrebari si am avut parte de
Nu toata lumea este la fel si sigur ca nici doua nasteri prin cezariana nu au cum sa fie identice. Cu toate acestea, exista cateva obiective cheie catre care mamicile ar trebui sa tinda, atunci cand vine vorba de recuperarea dupa cezariana. Iata care sunt si vezi daca ai trecut deja prin cateva dintre ele.
Deși este metoda preferată de gravide pentru a naște, operația cezariană este totuși una foarte serioasă. Organismul are nevoie de mai mult timp pentru a se reface decât după o naștere vaginală. Unele mămici se simt pe deplin refăcute după 6-8 săptămâni, în timp ce altele se resimt după operație și la 3 luni. Recuperarea
Ca orice proaspata mamica, probabil ca te simti epuizata si coplesita de situatie si nu stii cum te vei descurca cu noul nascut.