De multe ori, somnul copilului pare un adevărat carusel . Orice schimbare (cât de mică) îl poate da peste cap – o trezire târzie dimineaţa, o vizită prelungită seara, trecerea la ora de vară etc. În căutare de soluţii salvatoare şi ”odihnitoare”, cercetătorii au descoperit că un anumit aliment consumat seara îi ajută pe copii
Orice mămică dorește să îi asigure celui mic un somn de noapte odihnitor. Pentru că știe că senzația de umezeală deranjează și tulbură somnul de noapte al copilașului tău, Pampers a creat Pampers Active Baby, cu strat absorbant pentru nopți liniștite, care îi oferă bebelușului până la 12 ore de protecție. Cu un strat protector
Somnul ajută la dezvoltarea creierului bebeluşului, la asimilarea informaţiilor pe care copilul le învaţă peste zi, la dezvoltarea memoriei. Problemele cauzate de somn reprezintă una dintre principalele nemulţumiri ale părinţilor. În teorie, pe la şase-opt săptămâni, cei mai mulţi sugari nu se mai trezesc noaptea sau se trezesc o singură dată pe noapte. Şi totuşi,
Daca ai un bebelus care nu doarme - intai trebuie sa descoperi cauza. Multi parinti presupun ca acesta este bioritmul copilului si ii incurajeaza obiceiul de a adormi tarziu.