Lacrimi de bucurie, nopţi nedormite, pregătiri pentru botez, pregătiri pentru nunta din vară… acesta e tabloul colorat al vieţii lui Ellie White, mama unui băieţel care a venit pe lume mai repede decât era prevăzut, pe care vi-l prezentăm în premieră alături de părinţii săi. Fotografiile din care îţi zâmbeşte această familie fericită au fost realizate
48% dintre părinți își pedepsesc fizic copiii. Mamele sunt în proportie de 85% responsabile și cu pedepsele, și cu laudele în familie – releva acum câțiva ani un studiu Unicef România. Despre abuzul emoțional însă, sunt făcute prea puține studii… Deși, surprinzător, abuzul emoțional poate avea, pe termen lung, efecte negative mai mari decât cele
Dragostea durează 3 ani – spune o teorie care a devenit și mai faimoasă după ce a dat numele unei (de altfel foarte) savuroase cărți. Realitatea demonstrează că mult mai devreme de împlinirea celor 3 ani, tentațiile apar pentru unul sau altul dintre partenerii unui cuplu. Rutina, facturile restante și toate problemele domestice,
Părinții copiilor care au trecut printr-o gripă sau un episod de otită îți pot spune că, în afară de suferința celui mic, care i-a dat peste cap, au avut o problemă la fel de mare: cum să-i administreze medicamentele. Toți copiii care nu au împlinit trei ani au un talent deosebit să refuze să ia
Cântăreața Giulia Anghelescu a căzut pradă depresiei postnatale și recunoaște că nu i-a fost ușor să accepte modificările apărute în viața ei pe parcursul sarcinii, dar și după ce a devenit mamă. „Am avut mai multe probleme și nu am scăpat de depresia postnatală, deși nu am crezut că o să trec pe acolo. Am
Se pare că arată grozav cu un copil în brațe. Dar ce faci când tu îți dorești să ai copii, iar el nici nu se gândește la asta? Dincolo de problema conceperii, a avea un copil este o decizie care îi privește, în egală măsură, pe ambii parteneri. Studiile arată cât de importante pentru dezvoltarea
Catrinel Sandu şi tenismenul Gabriel Trifu şi-au botezat ieri cea de-a doua fetiţă, Nicole Lara (4 luni), la biserica Domniţa Bălaşa din Capitală. Naşii copilei au fost Letiţia şi Dinu Pescariu. Catrinel şi Gabi au fost foarte emonţionaţi la unul dintre cele mai importate evenimente din viaţa lor, botezul micuţei Nicole Lara. Îmbrăcată într-o rochie
Florin Dumitrescu se poate considera un om împlinit: cariera profesională este într-o continuă ascensiune după apariţia la MasterChef, iar în curând va deveni tătic. Acest lucru însă îl sperie teribil pe tânărul maestru bucătar. „Sunt speriat”, a mărturisit Florin Dumitrescu, prezent la un eveniment monden. „Sunt capabil să tai porci, să spintec vite, dar sânge
Mădălina Ghenea a postat ieri pe Facebook o fotografie din Haiti, care o înfăţişează hrănind cu biberonul un copilaş de culoare. Frumoasa olteancă s-a dus să îşi viziteze băieţelul, pe nume Nor, pe care l-a adoptat la distanţă, anul trecut. Fotomodel şi actriţă de profesie, Mădălina a fost vara trecută într-o vacanţă în Haiti, la
Într-o relaţie, nu doar femeia are nevoie de validări şi confirmări – adică nu doar ei trebuie să i se spună că e frumoasă sau dorită. Fie că este vorba de un compliment care să-i facă ziua mai frumoasă sau ceva mai mult de atât, aceste afirmaţii vă pot îmbunătăţi relaţia de cuplu: „Eşti
În jurul vârstei de 2-3 ani, copiii încep să-și pună întrebări despre viață, cuplu, căsnicie și altele. Pentru că are la îndemână cea mai bună opțiune posibilă, băiatul decretează: “Eu o să mă însor cu mami“, iar domnișoara spune clipind nevinovată “eu mă casătoresc cu tati!“. După ce încetează hohotele de râs ale adulților la
Ești nesigur pe tine în relația de cuplu? Ești dependent de părerile și aprobările celorlalți? Ești încă puiul mamei? Mergi la psiholog, este mai ieftin decât să divorțezi. Am cunoscut „bărbatul vieții mele“ (sau varianta masculină – „femeia vieții mele“), ne iubim la nebunie, nu putem trăi unul fără celălalt, orice despărțire, chiar și
Cântăreața, care se află zilele acestea în plin turneu de promovare a albumului său The Truth about love profită de ocazie pentru a-i prezenta lumea micuței Willow. După ce zilele trecute fetița lui Pink și a lui Carey Hart a făcut cunoștință cu delicioasa bucătărie pariziană, ieri, Willow a fost plimbată prin Amsterdam cu doar
De ce nu slăbești? Pentru că nu ții un regim adaptat profilului tău psihologic. Curele de slăbire nu funcționează, spun nutriționiștii și psihologii, pentru că ele nu țin cont de individualitatea fiecăreia dintre noi și nici de profilul nostru psihologic. Specialiștii au elaborat meniuri care funcționează pentru fiecare dintre următoarele personalități ”alimentare”: emotiva, perfecționista și
„Îmbin perfect cariera cu viaţa de familie!“ – declară senin multe doamne care au cunoscut succesul în viaţa publică. Să te umple invidia şi alta nu! Ce capacităţi extraordinare au ele, de „acoperă“ cu brio două planuri care cer atâta implicare?! Ce ştiu ele şi tu nu? În România zilelor noastre, casnicele „pure“ reprezintă cazuri
Fenomenul de „picioare grele“ este foarte frecvent în rândul femeilor gravide. Acestea sunt supuse unei presiuni mai mari și schimbărilor hormonale, se pot umfla și deveni dureroase. Iată câțiva pași simpli care ajută la calmarea durerilor. Mișcare: mers pe jos, înot Lipsa exercițiilor fizice și un stil de viață sedentar rămân cei mai înverșunați dușmani
În funcție de organismul celui mic, putem avea de-a face cu diverse tipuri de alergii, mai ușoare sau mai severe. De asemenea, și episoadele alergice pot varia. Dacă simptomele pe care le prezintă copilul pot fi corelate cu expunerea la un alergen cunoscut, atunci diagnosticul se poate stabili rapid. Cazurile în care diagnosticarea devine dificilă
Pierderea părului este frecvent întâlnită la copiii mici. Unii copii arată ca niște acadele pe la vârsta de 3 luni, și cei mai mulți au chelie. Ce determină căderea părului la copiii mici? Și când trebuie să te îngrijorezi? Cheliuțele apar din cauza faptului că cei mici sunt culcați pe spate când dorm, și
Participarea activă a părinților la dezvoltarea fizică și psihică a copilului lor este foarte importantă. În primii (cel puțin 10) ani din viață, această dezvoltare este mediată de joc. Proces psihic cognitiv de orientare selectivă a energiei psiho-nervoase asupra unor obiecte, însușiri, procese, atenția e foarte importantă pentru dezvoltarea cognitivă generală a copilului. Iată cum
Bebelușul tău are deja 9 luni, a început să se ridice în picioare, e foarte curios și foarte interesat de jucarii și adoră să se joace cu adultul. De la un timp, a început să arunce jucăriile. E așezat în scăunelul lui sau în țarc, înconjurat de mai multe jucării și, dintr-o dată, le apucă