”Vreau să mă însor cu mama!”

În jurul vârstei de 2-3 ani, copiii încep să-și pună întrebări despre viață, cuplu, căsnicie și altele. Pentru că are la îndemână cea mai bună opțiune posibilă, băiatul decretează: Eu o să mă însor cu mami, iar domnișoara spune clipind nevinovată eu mă casătoresc cu tati!.

După ce încetează hohotele de râs ale adulților la auzul acestor declaratii de intenție, începe o ușoară îngrijorare – de unde i-a venit ideea asta? Îngrijorarea este cu atât mai mare, cu cât, parcă de la un timp copilul are și reacții de gelozie când îi vede pe mami și pe tati să se țin de mână sau se pupă.Părerea oficială asupra fenomenului poartă un nume: complexul lui Oedip, respectiv al Electrei. Complexul lui Oedip privește tatăl, iar complexul Electra se referă la mamă. Chiar dacă, teoretic, existența lor este disputată, în practică se manifestă uneori cu o mare putere. Vârsta la care apare variază, de obicei de la doi-trei ani, dar poate apărea și mai târziu. Dacă nu este rezolvat eficient la o primă apariție, lasă urme în comportamentul adolescentului sau adultului de mai târziu.

Complexele nerezolvate stau de multe ori la baza comportamentelor noastre inadecvate, la maturitate, și devin o barieră în calea exercitării personalității.

În complexul Oedip, mama devine obiectul dorit cu ardoare, iar tatăl – adversarul care ocupă locul râvnit. În încercarea de a deveni singurul beneficiar al atențiilor materne, un soi de rivalitate se instaurează în raporturile dintre copil și tatăl său.El caută prin toate mijloacele să-și îndepărteze tatăl și să-i ia locul. În această competiție, el încearcă să fie la fel de puternic, de rapid, de seducător ca tatăl. În ceea ce privește problemele întâlnite la fetiță, ele sunt mai nuanțate și mai complexe (complexul Electra). Ea își doreste să aibă copii cu tata, dar nu vrea să o abandoneze pe mama. Complexele sunt asociate cu dificultăți în functionarea noastră în societate și cu noi înșine, cu gânduri și/sau comportamente iraționale.

Odată rezolvat acest complex al lui Oedip, o mare parte din emoțiile legate de viața sexuală infantilă sunt refulate, uitate, adică trimise în inconștient, unde zac în stare latentă până spre perioada pubertății, când reapar la suprafață într-o formă sublimată. Energia acestor emotii este redistribuită, reorientată înspre activitati sociale, culturale etc. Comportamentul adultului rămâne însă tributar modului în care complexul lui Oedip a fost rezolvat în copilărie, acesta putându-și întrerupe dezvoltarea (fixație) sau poate chiar regresa la un stadiu anterior (regresie).

Dacă tatăl se impune în familie, complexul lui Oedip se desfășoară normal; dacă însă este slab și blând, băiatului îi e mai greu să devină un bărbat puternic, încrezător. În mod normal, pe la șase ani, copilul aflat în complexul lui Oedip începe să se retragă din această rivalitate și să se identifice cu tatăl, cu rolul de bărbat, să își dorească mai mult compania acestuia, să facă lucruri împreună.

Text: Cristiana Haica