Şi el are nevoie de afecţiune. Iată ce vrea să audă de la tine

Într-o relaţie, nu doar femeia are nevoie de validări şi confirmări – adică nu doar ei trebuie să i se spună că e frumoasă sau dorită. Fie că este vorba de un compliment care să-i facă ziua mai frumoasă sau ceva mai mult de atât, aceste afirmaţii vă pot îmbunătăţi relaţia de cuplu: 

 

„Eşti frumos, arăți foarte bine

Se vede cu ochiul liber că vrei să-l flatezi, dar nu-l va deranja, pentru că bărbaţilor le place să le fie mângâiat ego-ul din când în când. Spune-i asta nu doar când mergeţi într-un loc drăguţ şi v-aţi aranjat amândoi, ci şi când pleacă dis-de-dimineaţă la birou. Va avea o zi mai bună.

 

„Mulţumesc

Poţi trece cu uşurinţă peste astfel de gesturi, care par mici, însă sunt foarte importante. În loc să adopţi un comportament pasiv-agresiv atunci când face ceva bine, mai bine mulţumeşte-i pentru asta, spun psihologii. Spune-i că apreciezi eforturile pe care le face – atunci când le face – şi astfel va şti sigur ce a mers bine între voi şi va repeta.

 

„Am încredere în tine

Simţi că ai încredere deplină în el şi probabil că şi el simte asta venind din partea ta. Dar de câte ori ai şi verbalizat acest lucru? Mai mult, psihoterapeuţii te sfătuiesc să îi împărtăşeşti sentimentele tale pozitive chiar înaintea unui moment de intimitate, pentru că atunci va fi cel mai receptiv şi deschis.

 

„Sunt de partea ta

Găseşte o cale prin care să-i arăţi, nu doar să-i spui, că eşti de partea lui şi că îl susţii, faceţi o echipă. Arată-i că eşti de acord cu ceea ce face şi că îi încurajezi pasiunile, arată-i că ceea ce are valoare pentru el, este important şi pentru tine.

 

Te ascult

Spre deosebire de noi, bărbații comunică altfel frustrările şi supărările: de cele mai multe ori se închid în sine când sunt afectaţi de ceva. Când se întâmplă aşa ceva, nu-l bate la cap să-ţi spună ce se întâmplă, pentru că efectul ar fi contrar, însă arată-i că eşti acolo să îl asculţi, aşa că atunci când începe să îţi vorbească despre problemele sale ţine-te de cuvânt şi nu-l întrerupe cu opinii necerute. Fă-l să se simtă în siguranţă şi nejudecat.

 

Citește mai multe aici


URMĂREŞTE CEL MAI NOU VIDEO
Buton