Fetiță căzută pe fereastră de la etajul doi, prinsă în brațe de un adolescent care trecea pe stradă. VIDEO

Scene cu un puternic impact emoțional s-au desfășurat zilele trecute pe o stradă din Turcia. Un adolescent de 17 ani, turist care ieșise la plimbare, a devenit erou datorită gestului său care a salvat viața unui copil.

Algerianul Feuzi Zabaat, de 17 ani, se afla în vacanță în Istanbul, Turcia. Plimbându-se pe o străduță, băiatul a văzut un bebeluș nesupravegheat, cățărat pe pervazul unei ferestre de la etajul al doilea dintr-un bloc.

Bebelușul, o fetiță de doi ani pe nume Doha, profitase de neatenția mamei sale, care era în bucătărie și făcea de mâncare, și ajunsese pe pervazul ferestrei de la cameră. 

Norocul fetiței a fost, de fapt, atenția distributivă de care adolescentul a dat dovadă, dar și caracterul acestuia. Băiatul nu a stat pe gânduri, s-a apropiat de bloc, și a reușit să prindă copilul. 

Scenele emoționante au ajuns apoi virale pe internet și au fost difuzate chiar și de televiziunile internaționale, toată lumea lăudându-l pe adolescent. 

Fetița a scăpat nevătămată, însă mama ei va trebui să dea explicații autorităților pentru că micuța nu era supravegheată. 

Foto – captură video BBC

Redactia.ro
RTV
Proiecte speciale
Unica.ro
Trending news
Mai multe articole