De curând am aflat despre o cunoştinţă care şi-a înscris fetiţa de 10 luni (!) la o creşă în limba germană. La doar 10 luni! Nu intrăm în amănunte, însă fetiţa nu a mâncat timp de 3 zile, iar în final, a ajuns la spital. Este un caz singular (sperăm), însă e bine de reţinut.
În ţările dezvoltate, goana după bani nu mai este o prioritate a adulţilor – ei pun preţ acum pe timpul liber şi activităţile cu familia. Aniela, Camelia, Sorin şi Gelu trăiesc în ţări clasate într-un top al ţărilor în care să îţi creşti copilul şi ne povestesc experienţa lor. Părinţii şi guvernele se preocupă mai
Ţi se pare că tu şi copilul tău nu mai sunteţi la fel de apropiaţi ca înainte? Te întrebi ce s-a întâmplat şi cum ai putea îndrepta situaţia? Poţi afla singură răspunsul la aceste întrebări… Orice mamă gândeşte că nimeni nu-i poate cunoaşte copilul mai bine ca ea. Există însă momente când această părere se
Orice părinte își dorește să aibă un copil cât mai bine dezvoltat, atât intelectual și emoțional cât și fizic. Visezi ca fetița ta să fie o renumită balerină sau băiatul tău să meargă pe bicicletă de la 2 ani? Există destule activități potrivite și recomandate la fiecare vârstă în parte, important e să ai răbdare
Nu e nimic mai incantator si mai emotionant pentru un parinte decat sa-si auda copilul razand.
Pentru o buna dezvoltare, copilul de 2-3 ani are nevoie zilnic de o jumatate de ora de activitate fizica structurata - gimnastica, si inca o ora de activitate libera nestructurata - miscarea in aer liber.
Copilul tau a ajuns la varsta lui „pot si eu sa fac asta“. Foloseste-te de atitudinea aceasta si motiveaza-l ca sa se puna pe treaba. Nu mai face tu toate lucrurile pentru el. E mare!
Nu va lasati pacaliti de frigul de afara si incercati sa-i oferiti copilului vostru o iarna de vis. Variante? Dintre cele mai diverse.
Stabileste-ti ca scop sa fii un tata bun, cunoaste-ti copilul, imbratiseaza-l zilnic, spune-i ca il iubesti, stati cat mai mult impreuna.
Jocuri de logica, perceptie, memorie, observatie si perceptie, Smart Kidz – nu te lasa sa te plictisesti.